Căutați ceva anume?

luni, 25 ianuarie 2010

Pe forumuri în săptămâna 18.01.2010-24.01.2010

Pe forumuri în săptămâna 18.01.2010-24.01.2010



Pe topicul „Eterul şi Maxwell”:


Aştept să-mi arăţi care sunt problemele [b]concrete[/b] cu experimentul MM şi abia atunci voi acorda atenţie şi altor experimente pe care ni le recomanzi şi cărora zici că, din cine ştie ce motive misterioase, nu li s-a acordat atenţia cuvenită.



Pe topicul „functii”:


Două funcţii sunt egale atunci când sunt îndeplinite simultan şi identic pentru ambele funcţii toate cele trei condiţii care definesc o funcţie şi anume atunci când sunt simultan egale atât domeniile de definiţie ale funcţiilor, atât codomeniile lor, cât şi cele două legi de asociere a elementelor din domeniu cu elementele din codomeniu pentru ambele funcţii. Toate cele trei condiţii trebuie îndeplinite simultan.




Pe topicul „Problemele experimentului lui Michelson şi Morley”:


Aş prefera să „feliem” [b]aici[/b] problemele experimentului MM, ca să putem înţelege şi noi, cei ca mine, care sunt acestea şi de ce credeţi că sunt ele probleme.



Pe topicul „Este teoria evolutiei "demonstrată"?”:


[quote="logic"]Abel, am primit această replică la cuvintele tale:


Îți mulțumesc. Mă voi referi la patru aspecte ale răspunsului tău.


R1: "Nu este obligatoriu să conțină"


Am apreciat acest răspuns. Comunitatea științifică recunoaște lipsa a Missing Links la transformarea vieții dintr-o specie în alta; lipsa explicațiilor transformărilor, cauzelor și condițiilor responsabile; lipsa reproducerii fenomenului, în natură sau în laborator.

Răspunsul tău recunoaște implicit că evoluția nu este o teorie demonstrată (poate fi adevărată, dar [i]nu e demonstrată[/i]). [/quote]Omisiunea la care m-am referit eu este de o cu totul altă natură (epistemologică), fără nicio legătură cu o teorie anume precum ar fi teoria evoluţiei şi nu poate contribui în vreun fel la acreditarea sau discreditarea unei teorii, ci este doar o parte redundantă a teoriei. Aşadar, răspunsul meu nu poate să recunoască implicit că evoluţia nu ar fi o teorie demonstrată. Dealtfel, am afirmat explicit că eu sunt convins că teoria evoluţiei este demonstrată, deci ar fi bizar să spun una şi să cred alta.

[quote="logic"]R2: "Experiențele durează mult"


Diverse specii au apărut 1. acum milioane de ani, 2. la intervale de milioane de ani, 3. însă nu e dovedit că procesul a fost o evoluție, 4 nici că a durat milioane de ani.

Perioada de milioane de ani nu este un argument pentru lipsa demonstrației. Știința a demonstrat multe teorii în care erau implicate perioade chiar mai lungi: fenomene cosmice, nașterea universului, viața rămasă soarelui, relieful Terrei, diamantele în sol, schimbări atmosferice, etc... Cheia este: "demonstrația prin evenimente [i]la scară[/i]". [/quote]Demonstraţiile de care vorbeşti există şi în teoria evoluţiei, căci se bazează tocmai pe observaţie, care [b]este[/b] un element pe care se bazează ştiinţele ce nu pot face experimente, precum este astronomia. Aşadar, dacă accepţi că astronomia explică în mod corect modul în care evoluează galaxiile, de exemplu, atunci trebuie să accepţi că şi evoluţionismul explică în mod corect modul în care evoluează fiinţele, căci ambele ştiinţe sunt în imposibilitatea de a face experimente de tip „experimentum crucis”, fiind nevoite să se bazeze pe observaţii. Dealtfel, comparaţia pe care o faci cu restul ştiinţelor bazate pe observaţii ar fi trebuit să-ţi fie suficientă pentru a putea include şi teoria evoluţiei printre ştiinţele care ar avea dreptul să-şi construiască fundamentele doar pe observaţie. De ce alte ştiinţe ar avea acest drept, iar teoria evoluţiei nu?

[quote="logic"]R3: "Neglijez observarea"


Afirmațiile s-au bazat strict pe observații (articole scrise, documentare la televizor) [/quote]M-am referit la observaţia ştiinţifică, nu la sensul 2 de „remarcă, constatare” pe care îl găsim în [url=http://dictionare.edu.ro/search.php?cuv=observa%C5%A3ie]DEX[/url]. Observaţia ştiinţifică presupune o muncă sistematică, o relaţionare a rezultatelor obţinute, etc.

[quote="logic"]R4: "Insinuez că creația este demonstrată"


Deloc. Nici nu afirm, nici nu susțin așa ceva. Cercetez evoluția obiectiv.[/quote]Sună bine şi este uşor de crezut aşa ceva, având în vedere existenţa acestui dialog :) .



Pe topicul „Problemele experimentului lui Michelson şi Morley”:


[quote="mm"]un experiment care [b]nu pune in evidenta ceva[/b] (franjele de interf.) adica nu dovedeste vreo actiune, este un exp. [b]care nu dovedeste nimic[/b] faptic. Cum se poate atunci ca un exp. ce nu dovedeste nimic sa fie interpretat ca dovedeste TR? Deci orice experiment care nu da rezultate poate fi considerat ca dovada pentru TR? Unde-i logica aici? Orice aparat de masura al carui ac indicator sta la zero, poate dovedi TR? Nu cred asa ceva[/quote]Îmi place claritatea obiecţiei tale în legătură cu experimentul MM şi am găsit ceva timp pentru a-ţi răspunde. Dragul meu mm, păi e grav dacă nu ai înţeles că experimentul MM [b]a dat[/b] un rezultat, iar acest rezultat a constat în faptul că franjele nu s-au deplasat atât cât ar fi rezultat din teoria vântului eteric.


Uite, să luăm un alt exemplu. Să zicem că avem următoarea situaţie:

-Teoria A spune că în situaţia H, dacă aruncăm o bilă X pe lângă o altă bilă Y, atunci bila Y se lipeşte instantaneu de bila X;

-Teoria B spune că în aceeaşi situaţie H, dacă aruncăm o bilă X pe lângă o altă bilă Y, atunci nu se întâmplă absolut nimic, iar cele două bile continuă să existe separat şi nederanjate.


Facem experimentul de aruncare a bilei X pe lângă bila Y în situaţia H şi constatăm că la trecerea bilei X pe lângă bila Y nu se întâmplă absolut nimic, aşa cum prevedea teoria B. Rezultă cumva că experimentul nostru a fost inutil şi că nu a demonstrat nimic? Nici vorbă! Dimpotrivă, el a validat teoria B în detrimentul teoriei A.


Iată, deci, că şi un experiment care dă un rezultat negativ are valoarea sa intrinsecă, poate chiar una crucială, aşa cum a fost cazul cu experimentul lui Michelson şi Morley.


luni, 18 ianuarie 2010

Pe forumuri în săptămâna 11.01.2010-17.01.2010

Pe forumuri în săptămâna 11.01.2010-17.01.2010



Pe topicul „Ce este eterul?”:


Atunci când construieşti o teorie în jurul unei noţiuni, trebuie ca acea noţiune să fie bine definită. În acord cu această necesitate, [b]ce este eterul?[/b] Îi daţi voi o altă conotaţie decât marea majoritate a fizicienilor sau înţelegeţi prin eter o substanţă universală ce constituie mediul în care se propagă undele electromagnetice?


Vă rog să vă concentraţi cât mai bine şi să redactaţi mesaje cât mai la obiect, încercând să [b]extrageţi esenţa a ceea ce caracterizează eterul[/b], subliniind clar asemănările şi deosebirile faţă de alte substanţe.





Pe topicul „Este teoria evolutiei "demonstrată"?”:


[quote="logic"]Teoriile demonstrate științific conțin: explicații, experimente, măsurători.[/quote]Într-adevăr, teoriile [b]pot conţine[/b] „[i]explicații, experimente, măsurători[/i]”, dar nu este obligatoriu. Ceea ce este obligatoriu să conţină o teorie sunt definiţiile sale, axiomele şi, eventual, teoremele. Doar atât! Dacă teoria mai prezintă şi niscaiva aplicaţii, cu atât mai bine, dar ele nu sunt obligatorii pentru ca teoria să poată fi luată în considerare de către nişte oameni serioşi.


Un exemplu de teorie este teoria relativităţii restrânse. Această teorie este constituită doar de definiţiile sale şi de cele două postulate (care sunt axiomele ei). Restul sunt aplicaţii. E-adevărat că intuiţia teoriei şi construirea ei se realizează invers, pornind de la aplicaţii şi ajungând la esenţe, dar teoria în sine nu conţine neapărat aplicaţii. Teoria este esenţa, aplicaţiile sunt amănuntele.


Revenind acum la teoria evoluţiei, aceasta nu poate fi susţinută de experienţe, căci asemenea experienţe durează mult, milioane de ani. Teoria evoluţiei, însă, poate fi susţinută de [b]observaţii[/b], un element fundamental pentru justificarea unei teorii (şi neglijat de autorul întrebării).


În fine, dacă problema ridicată este menită să încline balanţa în favoarea creaţiei, atunci trebuie să avertizez că nici creaţia nu este o teorie bazată pe experienţe şi măsurători, aşa cum ar dori să insinueze autorul.




Pe topicul „Credeţi că un forum ca acesta poate contribui la progresul Ştiinţei?”:


Pe topicul „[url=http://cercetare.forumgratuit.ro/despre-noi-f12/salutari-de-la-george-t133.htm#1515]Salutări de la George[/url]” [quote="mm"]Ar trebui sa recunoastem cu modestie ca nici pe acest forum nu se face [i]cercetare[/i] desi chiar asta-i titulatura forumului. [Pentru cei care nu stiu, cercetare=inventare.][/quote]Având în vedere importanţa problemei ridicate de mm în aceste rânduri, aş vrea să ştiu ce părere aveţi despre oportunitatea acestui forum privind cercetarea ştiinţifică.


Convins fiind de faptul că un schimb civilizat de idei între oameni sinceri şi inteligenţi este propice atingerii [u][url=http://cercetare.forumgratuit.ro/obiectivele-acestui-forum-f23/obiectivele-noastre-t128.htm]obiectivelor[/url][/u] pe care şi le propune acest forum, [b]eu am votat pentru[/b] capacitatea acestuia de a deschide drumuri către mari descoperiri în Ştiinţă şi chiar către invenţii foarte valoroase, de cea mai mare utilitate pentru practică.




Pe topicul „Credeţi că un forum ca acesta poate contribui la progresul Ştiinţei?”:


Mulţumesc, zmarin, pentru apariţia ta pe acest forum.


Consider că acest forum are capacitatea crescândă de a contribui efectiv la progresul Ştiinţei prin următoarele condiţii pe care le îndeplineşte sau le va îndeplini, cel puţin sub autoritatea administratorului său:


-administratorul forumului a [b]declarat explicit[/b] că obiectivul fundamental al forumului este de a susţine un schimb de idei orientat spre realizarea unor descoperiri importante;


-[b]administratorul însuşi doreşte[/b] să contribuie prin toate mijloacele sale la progresul Fizicii şi, implicit, la cel al Ştiinţei;


-prin vocea administratorului şi a membrilor care au înţeles obiectivele forumului, [b]încurajăm[/b] în mod continuu ca discuţiile care se desfăşoară aici să fie orientate [b]spre fundamente[/b]le Ştiinţelor, spre evidenţierea şi rezolvarea celor mai profunde mistere contemporane;


-avem mereu în minte dorinţa de [b]a stimula material membrii[/b] care se vor remarca pe forum prin contribuţia la progresul Ştiinţei;


-nu în ultimul rând, căutăm să [b]structurăm[/b] cât mai bine forumul şi să [b]implementăm[/b] cât mai multe facilităţi necesare pentru un dialog riguros, ştiinţific şi la obiect.


Evident, dorinţele de azi ale unor oameni puţini şi slabi nu garantează succesul, dar un viitor în care ne-am putea aduna mulţi oameni cu aceleaşi obiective nobile privind progresul Ştiinţei ar putea să aducă surprize inimaginabile acum. Eu, unul, [b]voi spera în acest lucru până la moarte[/b], chiar cu riscul de a fi considerat naiv!



Pe topicul „Credeţi că un forum ca acesta poate contribui la progresul Ştiinţei?”:


Printre realizările concrete ale forumului sunt cel puţin simpla sa existenţă şi simplele sale „declaraţii” de intenţie. Cam aşa începe orice lucru măreţ, din câte ştiu eu.




Pe topicul „ETERUL, ETERUL”:


Cu toate că timpul nu este foarte darnic, am găsit răgazul să citesc ceva din materialul respectiv. Este frumos şi interesant. Foarte interesant (dar, din păcate, nejustificat) mi s-a părut postulatul privind numărătorul şi numitorul unei fracţii în Fizică! Am apreciat şi corelaţia mai strânsă pe care o sugerează autorul între eter şi câmpul magnetic, mai ales că eu abia recent am întrezărit o identitate structurală între curentul electric de deplasare şi liniile de câmp magnetic.


Într-adevăr, figurile scot în evidenţă o ciudată apropiere cu Fizica elicoidală şi nu este exclus ca vreuna dintre formulele ce apar în acest material să fie redescoperită cu întârziere în Fizica elicoidală. Cu această ocazie, mă bucur că începi să fii preocupat constant de problema elicei şi că îţi atrage atenţia mai tot ce este „elicoidal” :) .


Din punctul meu de vedere, sunt şi câteva minusuri importante ce afectează acest material. Una dintre primele fraze spune că „[i]We can postulate that the Universe composes from force, matter, and environment.[/i]”, ceea ce mi-a diminuat încrederea în rigurozitatea materialului şi în grija autorului de a se face foarte bine înţeles. Forţa este o mărime fizică şi nu poate fi pusă alături de materie sau de mediu pentru a compune Universul, aşa cum nu putem spune, de exemplu, că un calculator este compus din metal şi temperatură.


Multe dintre afirmaţiile despre eter vin, fără argumente solide, în contradicţie cu teoria relativităţii restrânse, pe care o consider o teorie bine demonstrată şi pe care am acceptat-o încă din liceu, pe când eram poate mai vigilent decât acum.


Apoi, autorul modifică întrucâtva sensul unităţii de masă sau interpretarea sarcinii electrice, fără să fie preocupat de toate aspectele încadrării noului sens şi a noii interpretări în bagajul de cunoştinţe al omenirii existent deja, de toate consecinţele profunde pe care le implică asemenea modificări.


Şi m-am cam oprit aici cu lectura mai aprofundată, căci timpul urla la mine că îl las să treacă în defavoarea Fizicii elicoidale :) .


În orice caz, diferenţa pe care o consider uriaşă între o asemenea teorie şi Fizica elicoidală este abundenţa postulatelor (tacite sau explicite). Fizica elicoidală încearcă să explice cât mai mult şi [b]să postuleze cât mai puţin[/b]. Este un deziderat fundamental pentru a garanta puterea explicativă a unei teorii.


În fine, cu gândul la atâtea mii de asemenea materiale care se pierd în negura vremii fără să fie luate în seamă, vreau să atrag atenţia asupra faptului că reuşita unei teorii constă în puterea ei explicativă, în numărul mic de postulate pe care se bazează. Aşadar, dacă vreţi să construiţi teorii, fiţi foarte atenţi la baza de la care plecaţi, ca ea să fie măcar aceeaşi sau, dacă se poate, mai cuprinzătoare decât baza celor cunoscute deja. Este crucial ca o teorie să pornească de la ceea ce se ştie deja şi să construiască pe ceea ce se acceptă deja, chiar dacă ea aduce şi ceva nou aflat în contradicţie cu ideile mai vechi. Prin aceasta, noua teorie va putea explica atât tot ceea ce se putea explica deja până la apariţia ei, cât şi alte lucruri pe deasupra.





Pe topicul „ETERUL, ETERUL”:


[color=green][Offtopic][/color]

[quote="mm"]sa remarci doua-trei formule si sa "le validezi" cumva prin ceea ce cunosti deja. Daca ai remarcat vreuna si o consideri valabila, recomanda-mi-o.[/quote]Evident că formulele din material nu sunt fundamental noi în Fizică, ci sunt simple transpuneri foarte puţin justificate ale unor formule existente deja în mecanica cuantică. De exemplu, formula (9.6) ne spune că [img]http://www.forkosh.dreamhost.com/mimetex.cgi?\large{2\cdot 4\pi=8\pi}[/img], ceea ce este valid. Interesul Fizicii elicoidale este tocmai [b]deducţia logică a formulelor[/b], obţinute pe întortocheatele căi experimentale de către mecanica cuantică, deducţie independentă de întreg eşafodajul experimental al mecanicii cuantice şi bazată doar pe principiile (îmbunătăţite ale) mecanicii macroscopice.

[quote="mm"]In ce priveste fizica elicoidala, ti-am mai citit cercetarile de pe blog si constat ca amesteci matematica cu fizica. Nu mi-o lua in nume de rau caci ma refer la asteptarea mea ca eliciile sa ramana in geometrie (mate. pura) iar [i]"miscarile"[/i] triedrelor sau altor constructii geometrice sa ramana la fizica. Obiectia mea, ca tot veni vorba: [i]matematica curbelor ar trebui sa ramana la stadiul de geometrie[/i]. Cand spui [b]miscare[/b] si o introduci in geometrie, deja ai presupus/subanteles timpul, care nu este nicaieri definit ca entitate matematica, (geometrica am zis eu). In matematica/geometrie nu exista categoria matematica sau geometrica de timp, si atunci ... ???[/quote]Ai dreptate, pentru un cititor din exterior noianul de afirmaţii în care apare când elicea, când traiectoria, poate fi considerat un amestec arbitrar de afirmaţii, însă pentru mine cele două se confundă doar la nivelul cercetărilor, unde îmi permit să fiu mai puţin riguros pentru că vorbesc cu mine însumi sau cu cineva care ştie că vorbim de fundamente şi nu are nevoie de prea multe clarificări. Dealtfel, dacă vei face un mic efort, vei putea înţelege imediat că singura diferenţă dintre cele două interpretări este parametrul faţă de care se face derivarea, diferenţă care este nesemnificativă la nivel fundamental.

[quote="mm"]Trecem peste nedumeririle mele si apreciez confirmarea ta ca autorii (David si Jim) folosesc miscari elicoidale complexe, unde au loc [b]modificari de directie[/b] in generarea eliciilor (aflate pe sfere). Cred ca noi ne cam autolimitam cand folosim o elice cu o singura ecuatie/lege de formare/ fara a folosi elicii si [i]cu schimbari de directie[/i]. Aici te las pe tine sa apreciezi. [/quote]Elicea cu schimbare de direcţie nu mai este elice, ci este o altă curbă a cărei direcţie poate fi, la rândul său, tangentă la o elice. Însă, dacă acceptăm un sens mai generalizat (sensul din Fizica elicoidală), atunci orice curbă este o elice (eventual, de un ordin superior). Aşadar, fii liniştit că elicea (în particular, [url=http://abelcavasi.wiki.zoho.com/Elice-sinusoidal%C4%83.html]elicea sinusoidală[/url]) este suficientă pentru descrierea oricărei mişcări posibile, spre deosebire de dreapta utilizată în mecanica cuantică şi care o obligă pe această Fizică ciudată şi incompletă să desconsidere noţiunea foarte clară de traiectorie.


Ok, dar o discuţie amănunţită despre Fizica elicoidală îşi are locul în altă secţiune, ca să nu poluăm secţiunea ta cu alte idei fără prea multă importanţă în teoria eterului.

[color=green][/Offtopic][/color]



[quote="mm"]propunerea mea este sa luama in considerare doar [b]formalistica matematica[/b] a eterului (din materialul studiat aici) fara a-l opune TRS, adica sa studiem (in aceasta faza) eterul facand abstractie de TRS (fie vorba-ntre noi, si TRS-ul face abstractie de eter dar nu ne legam de asa ceva).[/quote]Din păcate, susţinătorii teoriei eterului sunt în dezavantaj faţă de cei ai teoriei relativităţii, căci aceasta din urmă are atuuri experimentale strălucite. Cum explicaţi voi rezultatul negativ al experimentului lui Michelson şi Morley care demonstrează că eterul nu există (sau, [url=http://cercetare.forumgratuit.ro/teoria-eterului-f24/eterul-eterul-t130.htm?sid=25b4872634fea4b7432aedf013aa61c8#1501]ceea ce este acelaşi lucru[/url], că are parametrii nuli)?




Pe topicul „ETERUL, ETERUL”:


Având în vedere că [u][url=http://ro.wikipedia.org/wiki/Experimentul_Michelson-Morley]experimentul lui Michelson şi Morley[/url][/u] este unul de referinţă pentru validarea teoriei tale a eterului, consider că nu te poţi baza doar pe ceea ce spun „gurile rele”, ci trebuie să înţelegi tu experimentul, cu propria ta minte. E-adevărat, franjele de interferenţă s-au deplasat extrem de puţin, dar pentru un teoretician care a înţeles esenţa experimentului [b]acea deplasare este neglijabilă[/b]. Aminteşte-ţi că a fost oprită circulaţia automobilelor în momentul experimentului, ceea ce spune multe despre sensibilitatea interferometrului.


Acestea fiind spuse, reformulez întrebarea:

-cum explicaţi voi faptul că în experimentul lui Michelson şi Morley franjele de interferenţă nu s-au deplasat nici măcar cu o zecime din cât ar fi trebuit să se deplaseze?




Pe topicul „ETERUL, ETERUL”:


Hai să discutăm mai sistematic, dacă tot vrei să fim raţionali. Am întrebat cum explicaţi voi rezultatul experimentului MM. Faptul că-mi dai exemplu de un alt experiment nu este un răspuns. Două experimente corecte nu pot duce la rezultate contradictorii. Aşa că până nu-mi arăţi ce este greşit cu experimentul MM nu am absolut niciun motiv să pierd vremea cu un alt experiment care are mari şanse să fie greşit.


Din câte ştiu eu, formulele pe care le dai ale lui Turcu nu au cum să nu contravină relativităţii din moment ce relativitatea deduce şi se bazează pe [b]alte[/b] formule, iar experimentele relativiste au confirmat [b]alte[/b] formule şi nu pe acestea nejustificate ale lui Turcu.

marți, 12 ianuarie 2010

Psihoterapia atacului de panică

Elemente de psihoterapie pentru eradicarea atacului de panică




Pacientul care suferă de atacuri de panică trebuie să înveţe deprinderi noi şi simple, aflate aproape în contradicţie cu deprinderile greşite al căror sclav este deja. Prin aceasta, el îşi va schimba obiceiurile proaste, care l-au deprimat de atâtea ori, cu obiceiurile bune, care îl tonifică şi îl binedispun. De exemplu, dacă până acum pacientul se întrista profund când lucrurile nu mergeau aşa cum dorea el, este momentul ca de acum încolo să dobândească deprinderea de a surmonta asemenea probleme, tratându-le de la înălţimea unui om înţelept, răbdător şi harnic.


Pacientul va căuta să fie mereu în acele situaţii de viaţă care nu i-au provocat niciodată şi nici nu i-ar putea provoca vreodată un atac de panică. Va învăţa să râdă cât mai des şi să caute situaţii care îl fac să râdă. Va învăţa să facă mai multă gimnastică, va învăţa să se relaxeze cât mai des, va învăţa să fredoneze cu bucurie cât mai multe melodii preferate. Va învăţa să acorde mai mult timp propriei sale persoane, renunţând definitiv la grijile care l-au doborât cândva. Va învăţa să fie sincer cu sine şi cu lumea, comportându-se liber, fără masca vreunui actor care vrea să facă pe placul celorlalţi.


În măsura posibilităţilor, pacientul va fi supus hipnozei şi i se va sugera un nou stil de viaţă, mult mai raţional şi mai liniştitor, precum şi capacitatea de a ieşi mai rapid şi mai eficient dintr-un eventual atac de panică apărut în circumstanţe pe care, datorită lipsei de experienţă specifică unui începător, nu le-ar putea controla aşa cum a fost învăţat.


Pacientul va căuta să conştientizeze şi să aprofundeze faptul că nu suferă de boli grave, amintindu-şi că valorile parametrilor fiziologici de la analizele medicale recente au fost aproape normale şi au indicat doar un oarecare dezechilibru psihic care va putea fi restabilit prin antrenament şi psihoterapie.


Ori de câte ori se va simţi ameninţat, pacientul va întrerupe urgent activitatea stresantă cu care s-a confruntat în acel moment şi va căuta să se liniştească foarte repede, amintindu-şi pe loc de metodele de relaxare învăţate anterior, precum şi de eficienţa râsului, a cântecului şi a gimnasticii. În acel moment va rosti (chiar şi numai în gând) câteva cuvinte relevante precum „relaxare, linişte, pace, înţelepciune” şi va căuta să râdă cu poftă, să fredoneze cu curaj o melodie frumoasă şi să iasă la o plimbare binemeritată, conştient fiind de faptul că sănătatea lui mintală este mult mai importantă decât fleacurile cu care s-a confruntat în prezent.


Pacientul va înţelege cu desăvârşire şi pentru totdeauna că atacul de panică este o reacţie exagerată, ineficientă şi anormală a organismului în faţa unor situaţii cu grad foarte mic de risc şi pe care creierul prost învăţat le interpretează greşit ca fiind situaţii dramatice şi fără ieşire pe care, chipurile, nimeni altcineva nu le-ar putea rezolva şi în care, chipurile, ar trebui investită o mare parte a energiei psihice.


Prin urmare, este indispensabilă învăţarea unor noi obiceiuri prin care un factor stresant să declanşeze automat şi ireversibil capacitatea individului de a rezolva orice problemă în mod realist şi eficient sau de a amâna cu fermitate rezolvarea problemei până la apariţia oportunităţilor necesare (dobândirea înţelepciunii omului sănătos mintal).


Pacientul va învăţa să controleze momentul producerii atacurilor şi intensitatea lor („oricând doresc, pot să declanşez eu însumi un atac pe care să-l controlez aşa cum îmi place mie”), deschizând astfel perspectiva preluării controlului asupra oricărui eventual atac din viitor („dacă eu pot să declanşez un atac şi să-i controlez intensitatea, înseamnă că pot învăţa şi îmi pot aminti cum să preiau controlul şi pe parcursul unui eventual atac care a survenit accidental fără anticiparea mea”).


Atacul de panică începe cu tristeţea, cu nemulţumirea. Aşadar, renunţaţi la prostul obicei de a vă întrista şi a vă nemulţumi din orice fleac şi dobândiţi deprinderea de a vă relaxa ori de câte ori aveţi nevoie, de a râde, a cânta şi a face gimnastică, uitând complet de grijile nemiloase care vor să vă doboare cu orice preţ. Este un efort de învăţare care merită făcut şi care nu poate fi înlocuit de medicamente.


luni, 11 ianuarie 2010

Pe forumuri în săptămâna 4.01.2010-10.01.2010

Pe forumuri în săptămâna 4.01.2010-10.01.2010


Pe topicul „Obiectivele noastre”:


Iată câteva dintre obiectivele imaginate de administratorul acestui forum cu speranţa că ele vor putea constitui un îndrumător pentru utilizatorii pasionaţi de cercetare:


-clarificarea situaţiei privind cele mai profunde mistere ce sfidează astăzi omenirea, în sensul de [b]a obţine un consens al comunităţii noastre în legătură cu ceea ce este cu adevărat misterios[/b] azi prin fundamentele teoriilor actuale;

-formularea unor [b]idei care să ne apropie cât mai mult de rezolvarea[/b] unor mistere adânci;

-[b]redactarea ideilor[/b] într-o formă riguroasă pentru a putea fi valorificate de către cei cărora li se adresează;

-[b]modernizarea platformei noastre de discuţii[/b] pentru a permite un schimb de idei cât mai civilizat, riguros şi eficient;
-[b]remunerarea membrilor[/b] în funcţie de reputaţia lor obţinută pe acest forum.




Pe topicul „Obiectivele noastre”:


Datorită importanţei pe care o acord acestui topic şi faptului că nu doresc ca el să fie poluat cu mesaje fără prea mare legătură cu subiectul, am anulat posibilitatea ca alţi membri să poată posta aici, dar topicul „[url=http://cercetare.forumgratuit.ro/sugestii-f13/obiective-tangibile-t129.htm]Obiective tangibile[/url]” deschis de către mm poate fi considerat o bună continuare a celor expuse aici.




Pe topicul „Obiective tangibile”:


[quote="mm"]Ce ati vrut sa spuneti referitor la obiectivul [b]remunerarea membrilor[/b]? Ca idee, sunt interesat. Daca nu cumva s-a scris gresit cuvantul "renumararea" membrilor.[/quote]Prin remunerarea membrilor în funcţie de reputaţia lor înţeleg plata periodică a acestora pentru activitatea lor care a fost apreciată de comunitatea noastră. Evident, în lipsa unor fonduri de la diversele instituţii sau de la diversele persoane fizice voluntare interesate, deocamdată ideea este departe de a fi pusă în practică, dar eu sper din toată inima ca pe viitor să devenim suficient de interesanţi încât să atragem atenţia unor oameni de bine care să ne ajute financiar şi public pentru stimularea membrilor ce activează eficient pe acest forum de cercetare dornic să caute răspunsuri la cele mai grele întrebări puse vreodată.



[quote="mm"]A) Ca un raspuns la punctul II din "Obiectivele noastre", cred ca deosebit de rodnica ar putea fi pentru "apropierea de rezolvarea..."

-ideea repunerii in drepturi depline a [i][b]eterului[/b][/i]. Am putea deschide un topic consacrat eterului. Cu pornire istorica de unde a fost lasat/"depasit" de Einstein sau chiar de la Maxwell.

-S-ar putea deschide apoi (de catre cei interesati) cate un topic consacrat unor probleme de fizica ce (ne) preocupa, [b]probleme care sa fie studiate numai si numai din perspectiva (teoriei) eterului.[/b][/quote]Având în vedere că eşti un membru foarte important al acestui forum, am încredere că ai ceva important de spus în legătură cu eterul, fapt pentru care am creat [url=http://cercetare.forumgratuit.ro/teoria-eterului-f24/]o secţiune specială dedicată eterului[/url] pe care o poţi şi modera.

Cu această ocazie, invit şi alţi utilizatori să menţioneze cel puţin tot atât de clar ca şi mm dacă vor să activeze într-o secţiune specială menită să trateze un subiect special.



[quote="mm"]B) Intrucat se constata o confuzie generala printre fizicieni, mecanicieni, s.a. a intelesului cuvintelor tehnice de specialitate, banale pentru ei (cum ar fi si notiunile de baza masa, timp, energie), propun [b]deschiderea unor [i]studii[/i][/b] pe forum, consacrate [b]DEFINITIEI[/b], respectiv [b]Definitiilor[/b] cuvintelor respective care (ne) intereseaza.


Bineinteles, numai daca exista [i]cateva[/i] (min doua) persoane interesate de (fiecare) subiect propus astfel incat sa existe si un [b]colectiv aferent[/b] fiecarui subiect/topic. Cerere expresa aici, necesitate absoluta, implicarea unui matematician [u]la calcule[/u].[/quote]Desigur. Vom vedea cum evoluează dorinţele concrete în această direcţie şi vom clarifica ce este de făcut.



Pe topicul „ETERUL, ETERUL”:


Demult am fost şi eu pasionat de problema eterului, căci este cu adevărat o problemă pasionantă, drept urmare, chiar am scris [u][url=http://abelcavasi.blogspot.com/2010/01/problema-eterului.html]un articol[/url][/u] despre concepţia mea privind eterul.

Din punctul meu de vedere, [b]existenţa eterului este echivalentă cu nonexistenţa sa[/b], deoarece, aşa cum am arătat şi în articolul respectiv, eu consider că [b]eterul este o substanţă cu densitatea nulă şi cu modulul de elasticitate nul[/b]. O asemenea abordare ne permite să aplicăm eterului toate proprietăţile unei substanţe obişnuite, dar să nu uităm în calcule să egalăm cu zero densitatea sa şi modulul său de elasticitate.


sâmbătă, 9 ianuarie 2010

Problema eterului

Problema eterului

Problema eterului

    În a doua jumătate a secolului trecut, pe baza unor calcule matematice de o rară frumuseţe, fizicianul englez James Clerk Maxwell (1831-1879) a emis ipoteza că lumina este o undă electromagnetică, deschizând astfel o poartă uriaşă cunoaşterii umane. Studiind mai amănunţit consecinţele acestei ipoteze, fizicienii de atunci au elaborat următorul raţionament: "Dacă lumina este o undă atunci ea are nevoie de un mediu material pentru a se propaga aşa cum şi sunetul are nevoie de substanţă pentru a se transmite (se ştie că dacă pe Pământ nu ar fi atmosferă, atunci nu am auzi nici un sunet, ar fi o linişte de mormânt). Însă lumina se propagă şi în spaţiul cosmic, deoarece altfel cerul ar fi întunecat, lipsit de strălucirea stelelor şi a Soarelui. Deci în cosmos există un mediu material prin care se propagă undele luminoase."

    Ajunşi la această concluzie, au numit noua substanţă eter şi au trecut la determinarea proprietăţilor ei. Astfel, au aflat că eterul trebuie să fie o substanţă extrem de rarefiată pentru a permite corpurilor cereşti să se deplaseze nestingherite. Apoi, coroborând teoria undelor cu ipoteza lui Maxwell, au aflat că eterul trebuie să fie o substanţă solidă extrem de rigidă, căci, conform acestei teorii, numai solidele permit propagarea undelor transversale de tipul celor luminoase.     Adâncind studiul, au ajuns şi la concluzia stranie că eterul este mai dens în corpuri decât în vid, adică acesta se înghesuie mai mult acolo unde are mai puţin loc. De asemenea, ei  mai descoperă şi proprietatea eterului de a fi antrenat parţial de corpurile în mişcare. Cum coeficientul de antrenare al eterului depindea de indicele de refracţie al mediului respectiv şi cum acesta din urmă depinde de frecvenţa luminii, s-a ajuns la concluzia inadmisibilă că ar exista o infinitate de eteruri, câte unul pentru fiecare frecvenţă a luminii. În acest noian de proprietăţi bizare, fizicianul american Albert Abraham Michelson (1852-1931), vrând să dovedească experimental faptul că eterul este imobil în sistemul solar, ajunge tocmai la concluzia opusă, cum că acesta este în repaus faţă de Pământ, concluzie etichetată de către filozoful englez John Bernal drept "cel mai însemnat rezultat negativ din istoria ştiinţelor naturii".

    Aşadar, eterul s-a dovedit a fi o substanţă cu proprietăţi atât de ciudate, încât nici un fizician nu şi-o putea imagina, fapt care a constituit cea mai profundă criză a fizicii din secolul trecut. Cu scopul de a rezolva această criză, Albert Einstein emite o ipoteză revoluţionară pentru fizica de atunci, ipoteză acceptată şi azi de către specialişti. Astfel, Einstein, neglijând raţionamentul logic al înaintaşilor săi prin care aceştia descopereau o substanţă ce transmite lumina, afirmă hotărât că nu există eter, sfidând cu nepăsare teoria undelor. Bazat pe această afirmaţie contrară fizicii clasice, Einstein reuşeşte să construiască o teorie cu care va explica (matematic, nu fizic !) atât eşecul experienţei lui Michelson, cât şi proprietăţile eterului stabilite de către înaintaşii săi. Dar această teorie (pe care autorul ei a denumit-o teoria relativităţii) este la fel de ciudată ca şi proprietăţile eterului, deoarece nimeni n-o poate înţelege altfel decât matematic, fapt pentru care Einstein, deşi este laureat al premiului Nobel, n-a fost apreciat pentru teoria relativităţii, ci pentru alte lucrări în domeniul fizicii, ceea ce nu înseamnă nici pe departe că marele savant n-ar fi contribuit imens la progresul acestei ştiinţe.

    Deoarece ipoteza că nu există eter contrazice raţionamentul fără cusur al fizicienilor din secolul trecut, suntem obligaţi să nu mai tolerăm atmosfera sumbră creată de acest fapt şi să emitem o altă ipoteză care să poată explica simultan atât proprietăţile bizare ale eterului cât şi succesul matematic al teoriei relativităţii. Pentru aceasta, prezint cititorilor următoarea ipoteză: există eter, dar el diferă de toate celelalte substanţe prin faptul că densitatea şi elasticitatea lui sunt nule.

    Bazaţi pe această ipoteză, putem formula următoarele concluzii:

-spaţiul geometric umplut cu eter devine spaţiu fizic, un spaţiu în care se pot deplasa undele luminoase cu viteza . Cum E şi d (modulul de elasticitate al eterului, respectiv densitatea lui) sunt nule, rezultă că expresia vitezei ce se obţine în teoria undelor este nedeterminată din punct de vedere matematic, adică poate avea orice valoare, iar experienţa (care are întotdeauna primul şi ultimul cuvânt de spus) arată că valoarea acestei expresii este tocmai viteza luminii;

-admiţând că eterul are densitatea nulă, putem înţelege de ce acesta nu frânează mişcarea corpurilor cereşti; de asemenea, lipsa densităţii eterului implică şi lipsa formei sale, fapt ce ne permite să afirmăm despre el că este în orice stare de agregare, deci este şi solid; acum putem înţelege uşor şi faptul că eterul este la fel de dens în corpuri cât este şi în vid;

-dar cea mai importantă consecinţă a faptului că eterul are densitatea nulă este că acesta se poate afla simultan atât în mişcare, cât şi în repaus. Această posibilitate ne permite să admitem că antrenarea parţială a eterului este nedecelabilă şi că rezultatul experienţei lui Michelson este evident, putând fi dedus şi pe cale teoretică.

    În treacăt, se mai poate face o remarcă târzie despre acest celebru experiment: Michelson s-a bazat pe o prejudecată atunci când şi-a propus să determine un vânt de eter, prejudecată care nu a fost observată nici până astăzi; astfel, el era convins că eterul este în repaus faţă de Soare, deşi Soarele nu este un sistem de referinţă privilegiat în Univers, putând fi înlocuit cu succes de către orice alt reper (de pildă, Galaxia noastră) a cărui alegere ar fi făcut mult mai ieftină realizarea experimentului, permiţând tragerea concluziilor doar din observarea efectelor de ordinul întâi.

    Evident, la prima vedere ipoteza lui Einstein pare echivalentă cu ipoteza noastră, dar trebuie să observăm că ultima permite studiul matematic al eterului spre deosebire de prima care, susţinându-i inexistenţa, elimină şi posibilitatea studiului său. Dealtfel, ipoteza prezentată aici (care cuprinde ca un caz particular ipoteza lui Einstein şi, implicit, teoria relativităţii) are rolul de a readuce în discuţie interpretarea hidrodinamică a câmpurilor electric şi magnetic dată de marele Maxwell, interpretare ce ar permite (după opinia mea) să se descopere noi proprietăţi matematice ale câmpului electromagnetic, care în ultimă instanţă ar face legătura mult visată dintre gravitaţie şi electromagnetism.

 

 

 Notă: acest articol a fost redactat în această formă cu peste 10 ani în urmă, pe vremea când aveam mult mai puţine cunoştinţe despre Fizica elicoidală.

luni, 4 ianuarie 2010

Pe forumuri în săptămâna 28.12.2009-3.01.2010

Pe forumuri în săptămâna 28.12.2009-3.01.2010


Pe topicul „Tema forumului”:

[quote="Pe topicul „Istoria lumii - 500 de ani vechime” mm"]Abel, pagina arata foarte frumos asa cum ai facut-o; din pacate functioneaza f. prost. [Intarziere f. mare in executia tuturor comenzilor.][/quote]Într-adevăr, a mers destul de greu, mai ales datorită scriptului ce ningea cu fulgi mari. Am scos acel script, iar dacă şi aşa merge greu, am să readuc tema iniţială.



Pe topicul „Facilitate LaTeX pentru formule matematice”:


Dragii mei, în sfârşit, constat că pe aceste forumuri minunate putem posta (mult mai uşor decât se putea până acum) şi formule matematice. Dacă aveţi de postat o formulă şi îi cunoaşteţi codul LaTeX (de exemplu „[b]x=\frac{1-t^2}{1+t^2}[/b]”), atunci nu aveţi decât să adăugaţi acest linc „[b]http://www.forkosh.dreamhost.com/mimetex.cgi?[/b]” în faţa formulei, obţinând prin aceasta un linc de imagine cu formula căutată (în cazul nostru, obţinem lincul „[b]http://www.forkosh.dreamhost.com/mimetex.cgi?x=\frac{1-t^2}{1+t^2}[/b]”), iar acest linc îl amplasaţi apoi între tagurile [i m g][/ i m g] şi veţi obţine imaginea formulei:


[img]http://www.forkosh.dreamhost.com/mimetex.cgi?x=\frac{1-t^2}{1+t^2}[/img]

.


Sper din suflet că această nouă facilitate contribuie din plin la ridicarea gradului de rigurozitate cu care putem posta de acum mesajele noastre! :D




Pe topicul „Butonul”:


Nu ştiu ce s-a întâmplat, dar, din fericire, mai nou văd că apar şi în forumgratuit formulele de genul


[img]http://www.forkosh.dreamhost.com/mimetex.cgi?x=\frac{1-t^2}{1+t^2}[/img] ,


ceea ce mă bucură foarte, foarte mult. :D


vineri, 1 ianuarie 2010

Cercetări decembrie 2009

Cercetările mele din luna decembrie 2009


(Vineri, 11 decembrie 2009)

-(13:15). Ştim că pentru orice corp avem posibilitatea ca el să se translateze şi să se rotească. O forţă produce translaţie, iar un cuplu produce rotaţie. Totuşi, se pare că se neglijează astăzi o posibilitate foarte importantă pe care am putea-o alătura translaţiei şi rotaţiei: dilatarea.
-(13:17). Din punctul meu de vedere, consider că trebuie să admitem că un corp se poate şi dilata, nu doar translata sau roti. Translaţia unui corp este descrisă de vectorul viteză liniară. Rotaţia unui corp este descrisă de viteza unghiulară. Cu ce putem descrie dilatarea? Cu viteză de dilatare, evident.
-(13:19). Aşadar, n-avem decât să studiem şi acest foarte important tip de mişcare numit dilatare. Ce putem studia la dilatare? Să vedem ce comparaţii putem face cu translaţia şi rotaţia. Translaţia este dată de un vector polar, iar rotaţia este dată de un vector axial. S-ar părea că dilatarea este dată de un pseudoscalar. Aşa-mi spune mie intuiţia, dar nu garantez că dilatarea este dată de un pseudoscalar sau doar de un scalar.
-(13:25). O altă proprietate a dilatării pe care trebuie să o studiem (în comparaţie cu proprietatea analoagă a translaţiei, respectiv a rotaţiei) este inerţia acesteia. Ştim că un corp lăsat liber se translatează şi se roteşte cu viteză constantă (pardon, cu impuls constant, respectiv, cu moment cinetic constant). Oare să fie aceeaşi situaţia şi cu dilatarea? Oare un corp „lăsat liber” se dilată la nesfârşit cu viteza de dilatare constantă (pardon, cu impuls volumic constant?)?
-(13:33). Oare dilatarea nu are legătură cu sarcina electrică a corpului? Nu cumva un corp încărcat într-un fel se dilată într-un sens, iar corpul încărcat în celălalt fel se dilată în celălalt sens (se contractă)?
-(13:42). Când un corp se translatează, se modifică poziţia lui liniară. Când acesta se roteşte, se modifică poziţia lui unghiulară. Ce se modifică atunci când un corp se dilată? Ce fel de poziţie se modifică în acest caz? Cum vom numi această poziţie?

(Sâmbătă, 12 decembrie 2009)

-(9:42). Mă preocupă în continuare caracterizarea poziţiei unui corp şi formalizarea ei în limbaj matematic pentru a cuprinde atât poziţia liniară şi unghiulară, cât şi poziţia de dilatare.
-(10:30). Un singur punct nu are decât poziţie de translaţie? Iar un sistem de două puncte poate avea şi poziţie de translaţie şi poziţie de rotaţie şi poziţie de dilatare?
-(10:45). Dacă studiem proprietăţile mişcării Universului, atunci la acesta nu vom găsi translaţie, ci doar rotaţie şi eventual dilatare. Să fie atunci o legătură profundă între translaţie şi dilatare, în sensul de a o putea deduce pe una din cealaltă? Mai precis, oare un corp care se translatează se şi dilată obligatoriu? Sau, dacă vreţi, translaţia unui corp face parte din dilatarea Universului?
-(13:25). Dacă ne enervăm puţin, putem spune chiar că şi rotaţia este un fel de dilatare, ba chiar şi translaţia, un fel de dilatare imaginară, complexă, cuaternionică.
-(13:27). Totuşi, în ultimă instanţă, putem spune că orice corp este alcătuit din puncte, deci am putea să reducem orice mişcare la translaţie. Dar ceva nu mă lasă să fac această reducţie. Nu sunt sigur că avem dreptul să înlocuim orice corp cu o mulţime de puncte, în primul rând pentru că nu ştim exact ce este punctul. Mai degrabă ştim ce este un corp decât ce este un punct. Mai degrabă vedem în jurul nostru corpuri decât puncte.
-(13:31). Iată, deci, că tocmai datorită acestor dileme, încă nu ştiu ce este nici măcar un corp. Aş fi mulţumit dacă aş şti ce noţiune matematică îi pot atribui unui corp. Să fie aceasta un vector, să fie un bivector, un trivector, o matrice, un tensor, un cuaternion, un ce anume? Care noţiune matematică este capabilă să spună totul despre un corp? Despre un corp abstract, bineînţeles, nu despre un telefon mobil sau despre o floare.
-(13:35). Corp abstract, zici? Şi ce este acela „corp abstract”, mă rog? Este o sferă, un cilindru, un tetraedru?
-(13:37). Păi, cred că ar trebui să considerăm un corp geometric tridimensional cât mai dezordonat posibil, dar şi cât mai simplu. Acesta ar putea fi, într-adevăr, un tetraedru.
-(13:45). Şi, totuşi, există şi posibilitatea ca un cilindru să fie mai simplu decât un tetraedru şi suficient de dezordonat pentru a exprima toate proprietăţile unui corp abstract. Când spun asta mă bazez pe faptul că scala unui reper poate fi definit

(Duminică, 13 decembrie 2009)

-(22:30). Am impresia că aş putea fi ceva mai tupeist, spunând că pentru unul şi acelaşi punct aflat în mişcare putem vorbi atât de translaţie şi rotaţie, cât şi de dilatare.
-(22:32). De exemplu, un punct care se deplasează pe o elice se translatează de-a lungul axei elicei, se roteşte în jurul axei elicei şi se îndepărtează sau se apropie de axa elicei. Ultima mişcare poate fi numită dilatare.
-(22:36). Această interpretare ne aduce aminte din nou de legătura dintre translaţie şi dilatare (mai sus spuneam că e posibil ca translaţia unui corp să se datoreze dilatării Universului), în sensul că dacă raportul dintre curbură şi torsiune este constant, atunci dilatarea (modificarea razei elicei) şi translaţia (modificarea pasului elicei) sunt intercondiţionate.
-(22:46). Trebuie să mai observăm ceva important. Spuneam că translaţia ar echivala cu modificarea pasului, ceea ce poate părea puţin bizar având în vedere că un corp se poate translata şi pe o elice de pas constant. Poate ar fi mai corect să spunem că translaţiei îi corespunde existenţa pasului nenul. Atunci am putea spune, prin analogie, că şi dilatării îi corespunde simpla existenţă a razei nenule şi nu neapărat variaţia acestei raze.

(Marţi, 15 decembrie 2009)

-(21:26). Mă gândesc că un gaz perfect conţine molecule care se deplasează pe traiectorii de ordinul unu, deci pe elice. De asemenea, tare mă tem că legea gazelor perfecte este tocmai relaţia dintre viteza unghiulară a triedrului Frenet, viteza pe elice şi lambda (radicalul sumei pătratelor curburii şi torsiunii). Mai concret, vitezei unghiulare i-ar corespunde temperatura, vitezei liniare i-ar corespunde presiunea, iar lui lambda i-ar corespunde volumul.
-(21:34). Dar dacă temperatura ar fi echivalentă cu viteza unghiulară, atunci ar însemna că temperatura scade cu viteza relativistă. Oare se observă o scădere a temperaturii unui gaz pe măsură ce gazul este văzut de un observator din ce în ce mai rapid? Cine poate şti? Cel mai bine ar fi să mă gândesc mai mult la certitudini. Oare este cert că moleculele unui gaz ideal se mişcă pe elice? Oare tocmai asta să fi însemnând gaz ideal?

(Joi, 17 decembrie 2009)

-(9:39). Având în vedere că lambda are dimensiunile inversului unei lungimi, constat că avem şi posibilitatea „inversă” de a considera că trebuie să asociem volumului unui gaz perfect inversul lui lambda, nu lambda însuşi. Atunci am avea de considerat relaţia elicei dată de

,

care, pusă în legătură cu legea gazelor perfecte exprimată prin relaţia

,

ne sugerează analogia dintre viteza unghiulară şi presiune, inversul lui lambda şi volum, precum şi între viteză şi temperatură.
-(9:59). Relaţia dintre viteză şi temperatură nu pare a fi una deosebită, pare naturală, chiar cunoscută. Tocmai de aceea, această nouă interpretare pare a fi cea corectă pe care merită să ne-o însuşim. Aşadar, doamnelor şi domnilor, viteza unghiulară cu care se roteşte triedrul Frenet asociat moleculelor unui gaz perfect ne dă presiunea gazului, inversul lui lambda ne dă volumul acestui gaz, iar viteza cu care se deplasează moleculele de-a lungul elicei ne dă temperatura gazului respectiv.
-(10:15). Pentru un gaz imperfect, moleculele nu se mai deplasează pe o traiectorie elicoidală de ordinul unu, ci pe traiectorii mai complicate, de ordine mai superioare şi diferite.
-(10:45). E foarte interesantă chestia că viteza unghiulară a triedrului Frenet ne dă presiunea.
-(10:48). Oare toate moleculele unui gaz perfect se deplasează cu aceeaşi viteză pe elice cu aceeaşi curbură şi torsiune? Tare mă tem că răspunsul este afirmativ!
-(10:52). Stai puţin! De unde ştii tu că toate moleculele au aceeaşi curbură şi torsiune? Poate doar raportul dintre acestea două este constant şi acelaşi sau poate doar radicalul (lambda).
-(10:58). De fapt, în ipoteza că volumul gazului depinde de lambda, trebuie să recunoaştem că e mare probabilitatea ca acest lambda să fie acelaşi pentru toate moleculele.
-(11:06). Ar trebui să definim volumul unei traiectorii elicoidale. Acesta ar putea fi dat de volumul cilindrului elementar pe care îl descrie elicea într-o perioadă. Adică, am putea spune că volumul elementar al unei elice este

.

-(11:11). Cât este acest volum în funcţie de lambda şi de raportul dintre curbură şi torsiune?
-(11:25). Oare ce strigă la noi importanta lege a lui Avogadro? Oare ce ne spune ea în legătură cu proprietăţile traiectoriilor pe care le urmează moleculele? Nu cumva ne spune tocmai câte noduri şi ventre are traiectoria elicoidală a moleculelor din gazul respectiv?
-(11:37). Putem specula ceva interesant aici. Putem presupune că în fiecare nod al unei elice se află o moleculă. Ba chiar putem spune, dacă suntem suficient de îndrăzneţi, că în fiecare nod al elicei apare (se naşte, se creează) o moleculă.
-(11:41). Această ultimă interpretare ne-ar putea obliga să ajungem la concluzia că moleculele (deci nodurile elicei) sunt în repaus şi că de-a lungul elicei (deci şi între noduri) se mişcă de fapt altceva, ceva corpuri uşoare elementare a căror traiectorie se întortochează puternic în apropierea moleculelor, întortochere care poate fi considerată responsabilă pentru existenţa şi proprietăţile moleculelor din nodurile respective.
-(11:46). Aici avem dreptul să ne amintim de problemele pe care le ridicam în 15 septembrie 2008 în legătură cu jetul de gaz emis de un motor puternic de rachetă



şi am putea considera că există o legătură între nodurile şi ventrele acelui jet şi nodurile şi ventrele traiectoriilor dintr-un gaz perfect.
-(11:53). Omule, ascultă aici şi nu mai debita atâtea bazaconii! Dacă moleculele ar fi în repaus, atunci cum ar putea crea ele presiune în gaz? Ce s-ar mai lovi de pereţii incintei în care se află gazul, dacă moleculele ar fi în repaus? Şi tocmai tu ziceai adineauri că temperatura gazului este dată de o viteză. Care viteză? A cui?
-(12:12). Mda, ai oarece dreptate să pui asemenea probleme. Trebuie să ne gândim mai bine la acele „particule” intermediare dintre molecule. Oare ele creează presiunea? Ce sunt ele? Nu pot fi considerate tocmai molecule? Ce m-a determinat oare să cred că moleculele ar apărea în nodurile traiectoriilor şi că ar fi în repaus? Mi s-a părut că ar putea exista o analogie cu proprietăţile undelor şi că moleculele ar fi un fel de noduri ale reţelei în care se plimbă valurile.
-(12:25). Păi, ia stai aşa! Ce ar fi dacă am considera că moleculele sunt în repaus şi că particulele intermediare sunt tocmai atomii componenţi ai moleculelor?
-(12:31). Să vedem... Ştim că noduri şi ventre nu pot apărea decât într-o elice cu lambda (deci şi cu omega) variabil. De aceea, este fundamental să nu uităm de importanţa acestei variaţii şi să o luăm în considerare ca fiind un parametru foarte important al oricărei mişcări. Observaţi, de exemplu, că în studiul anterior al mişcării moleculelor într-un gaz perfect nu am ţinut seama de acest parametru atunci când am postulat că există o legătură între proprietăţile traiectoriei moleculelor şi proprietăţile termodinamice ale gazului perfect.
-(12:46). Aşadar, cum se reflectă variaţiile curburii şi torsiunii traiectoriilor în proprietăţile termodinamice ale gazului perfect?
-(13:18). Mă gândesc că acele noduri care apar în jetul emis de un motor de rachetă pot fi desprinse din jet prin anumite metode de suflare transversală. Prin aceasta, nodul respectiv ar putea exista independent de jet întocmai cum moleculele pot fi considerate entităţi individuale. Mă mai gândesc că fulgerele globulare nu sunt altceva decât asemenea „molecule” desprinse dintr-un jet atmosferic asemănător jetului emis de motorul de rachetă.
-(13:24). Şi, aşa cum nodurile şi ventrele din jetul emis de motorul de rachetă sunt în repaus, tot astfel am putea deduce că şi moleculele din gazul perfect (ajuns la echilibru) ar putea fi în repaus. Mişcarea lentă a nodurilor şi ventrelor ar putea constitui convecţia, iar mişcarea foarte rapidă a fluxului de particule (atomi) care creează moleculele ar putea constitui conducţia.

(Vineri, 25 decembrie 2009)

-(19:36). Cred că atunci când vorbim despre planetele gazoase, greşim, ele fiind, de fapt, planete solide, dar a căror atmosferă este mai groasă datorită capacităţii mai mari a acelei planete mai masive de a reţine atmosfera.
-(19:39). Am făcut această observaţie deoarece absenţa structurilor solide din planetele gazoase concomitentă cu prezenţa unor planete solide ar cam veni în contradicţie cu o Fizică unificatoare a mişcării precum se vrea a fi Fizica elicoidală, pentru că ar trebui căutate explicaţii exotice pentru un comportament atât de bizar al naturii în sistemul solar.
-(19:45). Ba chiar s-ar putea trage concluzia că există un fel de strat solid în jurul fiecărei structuri, iar în exteriorul şi interiorul acelui strat de materie ar fi ceva asemănător gazului. Am putea să ne amintim aici chiar şi de faptul că pe măsură ce ne îndepărtăm de Soare creşte masa planetelor până la nivelul lui Jupiter (care ar putea fi considerat ca fiind tocmai la nivelul „stratului”), după care scade masa planetelor pe măsură ce ne îndepărtăm de Jupiter.
-(19:49). Poate chiar există mai multe asemenea straturi, în funcţie de cât de mare este ordinul structurii în jurul căreia determinăm straturile. Poate că o structură de ordinul unu are un singur strat, iar o structură de ordinul n are n straturi.
-(19:56). De exemplu, structura numită sistemul solar ar avea ca strat orbita planetei Jupiter, dar dacă şi Soarele are un strat solid, atunci acel strat al Soarelui ar putea fi considerat ca fiind al doilea strat al sistemului solar. Şi aşa mai departe.
-(20:01). Având în vedere şi faptul că triedrele Frenet vecine ale unei traiectorii au orientări opuse, este foarte posibil ca şi straturile vecine ale unei structuri să se rotească în sensuri opuse. Mă gândesc aici şi la inelul Phoebe al lui Saturn care se roteşte în sens invers faţă de celelalte inele ale frumoasei planete.
-(20:24). Ştim că singurul lucru comun (caracteristic) pentru componentele unei structuri trebuie să fie axa generală. Toate componentele structurii trebuie să se rotească în jurul aceleiaşi axe generale.
-(20:26). Mai ştim că la o structură stabilă, aflată aproape de echilibru şi departe de influenţele exterioare, trebuie ca majoritatea parametrilor să se menţină constanţi. Unul dintre aceşti parametri este volumul structurii. Aceasta înseamnă că elicea pe care se deplasează componentele structurii nu se dilată sau contractă, deci curbura şi torsiunea rămân constante.


(Sâmbătă, 26 decembrie 2009)

-(14:38). Aş studia acum elicea de torsiune variabilă. Ştim că elicea de torsiune variabilă are neapărat raportul dintre curbură şi torsiune constant, deci trebuie ca şi curbura să varieze în acelaşi sens ca şi torsiunea. Variaţia acestor parametri se răsfrânge şi în variaţia vitezei unghiulare cu care se roteşte triedrul Frenet.
-(14:41). Presupunem acum că variaţia torsiunii este sinusoidală. Mai precis, presupunem că torsiunea variază în timp după legea



-(16:47). Atunci, curbura (care trebuie să fie proporţională cu torsiunea) va depinde de timp după legea



unde



este raportul constant dintre curbură şi torsiune.

-(16:56). Observaţi că această dependenţă sinusoidală implică apariţia a patru constante. Nu e cam mult pentru o mişcare ce ar trebui să fie considerată simplă şi fundamentală? Oare ar trebui să considerăm că torsiunea este tocmai egală cu curbura, deci că raportul lor ar fi unitar? Aceasta ar reduce la trei numărul constantelor implicate.

(Duminică, 27 decembrie 2009)

Despre axiomatizarea Fizicii

-(20:04). Mi-ar plăcea să pot scrie cu preponderenţă definiţii, axiome, teoreme şi demonstraţii. Eventual să mai presărăm nişte exemple ale definiţiilor şi aplicaţii ale teoremelor. Cum ar trebui să procedez pentru a putea fi atât de riguros?
-(20:07). Păi, stai aşa! Asta ar însemna axiomatizarea Fizicii. Ori noi ştim că Fizica nu este încă axiomatizată. Chiar şi matematica are probleme cu axiomatizarea ei, în sensul că există mai multe curente de axiomatizare? Eu aş prefera logicismul. Logicismul pentru că natura este logică şi nu poate fi altfel.
-(20:39). Evident, între Fizică şi matematică există o legătură foarte strânsă, aşa că axiomatizarea Fizicii se poate inspira din cea a matematicii. În primul rând, ne trebuie nişte definiţii. Pentru început, trebuie să formulăm definiţiile foarte importante pentru fundamentele Fizicii. Care sunt aceste definiţii?
-(20:43). Evident, una dintre cele mai importante definiţii din Fizică ar fi aceea dată pentru noţiunea de „corp”. Ce este corpul? Oare există şi altceva decât corpuri? Oare nu putem considera chiar şi câmpurile ca fiind constituite din corpuri?
-(20:45). Sau, mult mai important, având în vedere că noţiunile din matematică sunt deja foarte bine definite, care dintre noţiunile matematicii ar putea fi echivalată cu noţiunea de corp?
-(20:49). Noţiunea de punct nu pare suficientă pentru că nu permite decât translaţie. Trebuie o noţiune care să permită şi translaţie şi rotaţie, dar şi dilatare. Oare sunt suficiente aceste trei tipuri de mişcare?
-(20:54). Mi se învârt în minte o mulţime de probleme: poate că tensorii ar fi buni, poate că tensorul de inerţie spune multe despre un corp, poate că ar mai trebui să înglobăm în tensorul de inerţie şi inerţia la dilatare (căci cea de translaţie şi de rotaţie este deja înglobată), poate că ar trebui să introducem, pe lângă tensorul simetric de inerţie, şi unul antisimetric (ce ar caracteriza poate chiar dilatarea), completând astfel un tensor cu nouă componente distincte.
-(21:01). Nu-mi place! Nu e bine! Trebuie să ne concentrăm la noţiuni matematice independente de reper! Tensorul depinde de reper! Mi-am amintit asta când vorbeam de cele nouă componente ale unui tensor complet, căci un tensor simetric (cu cele şase componente ale sale) poate fi redus la forma diagonală, cu doar trei componente nenule şi distincte. Aşadar, tensorii depind de reper şi nu-i putem considera buni. Trebuie să căutăm alte noţiuni matematice pe care să le asociem unui corp şi care să nu depindă de reper, de orientarea reperului sau de scala acestuia.
-(21:06). Un exemplu de noţiune matematică independentă de reper este modulul unui vector. Cu anumite rezerve, atenţie, căci modulul ar putea depinde de scala reperului! Offff! Chiar şi modulul depinde de reper? Ce noţiune să aleg atunci?
-(21:09). Dacă e atât de complicat, atunci am putea spune că în Univers nu există altceva decât puncte materiale şi că orice corp nu este altceva decât un ansamblu de puncte materiale. Şi uite-aşa, ajung şi eu unde au ajuns deja şi dragii mei înaintaşi!
-(21:12). Stai aşa, că nu renunţ eu aşa uşor! Trebuie să fie ceva cu corpurile astea, pentru că oricine ştie că un corp are „personalitate”, poate fi înţeles ca un ansamblu individual compact. Corpul este calitativ diferit de punct, căci un corp conţine o infinitate de puncte. Există undeva o esenţă ce caracterizează un corp. Trebuie să evidenţiem cumva acea esenţă.
-(21:17). Privesc flaconul cu apă aflat lângă mine pe masă. Prin ce se manifestă el ca şi corp? Ce mă face să cred că flaconul nu conţine şi telefonul mobil de pe masă sau chiar acest netbook drag pe care scriu aceste rânduri? Un nou-născut ar face aceste confuzii, pentru că nu are experienţa mea. Singurul lucru care îmi permite mie să cred că flaconul are individualitatea sa este doar experienţa pe care o am în spate, amintirea mişcărilor pe care le poate avea flaconul supus unor anumitor forţe din exterior.
-(21:23). Bun, şi să înţeleg atunci că nu am găsit încă un criteriu clar pentru a defini un corp?
-(21:36). Ok, fii atent! Hai să mai facem o încercare! Ştim că orice corp are un centru de masă. Unui centru de masă (din Fizică) îi putem asocia un punct (din matematică). Acuma, de ce nu ar fi suficient acest un singur punct? Ar fi suficient doar dacă orice forţă din Univers ar acţiona direct spre centrul de masă, mai precis, dacă orice forţă ar avea ca suport o dreaptă ce trece prin centrul de masă. Şi cred că nici atunci nu ar fi suficient, decât în cazul corpurilor rigide.
-(22:20). Poate ar fi mai eficient să trag concluzii din modul în care se mişcă un corp supus acţiunilor exterioare. În acest sens, ar fi bine să analizăm efectele pe care le poate produce un câmp asupra unui corp. Ştim că un câmp gravitaţional modifică numai componenta vitezei paralelă cu câmpul. Dar viteza are trei componente reciproc perpendiculare. Înseamnă că, pe lângă componenta vitezei paralelă cu câmpul, mai rămân de analizat două componente reciproc perpendiculare aflate în planul perpendicular pe câmpul gravitaţional.
-(22:46). Prin urmare, suntem obligaţi de circumstanţele matematice impuse de structura spaţiului tridimensional să admitem că un câmp gravitaţional este însoţit în fiecare punct al său de un alt câmp cu liniile perpendiculare pe liniile câmpului gravitaţional.
-(22:53). Oare această pereche de câmpuri poate descrie complet efectul pe care îl poate avea o influenţă externă asupra unui punct material? Nu cumva este necesară şi prezenţa celui de-al treilea câmp cu liniile perpendiculare pe liniile celorlalte două câmpuri prezente deja?
-(23:00). Iar am ajuns la o complicaţie, într-un fel inutilă. Puteam să mă rezum la a admite că viteza poate fi modificată de un câmp ce modifică modulul vitezei, de un câmp ce modifică direcţia vitezei şi de un câmp ce modifică unghiul pe care îl face viteza cu viteza de rotaţie a vitezei.
-(23:03). Interesant este că, în contextul observaţiei de mai sus, putem admite că în absenţa câmpului extern rămân constanţi toţi cei trei parametri ai vitezei, adică modul, viteză de rotaţie şi unghi. Iar această constanţă este echivalentă cu deplasarea corpului pe o elice! Şi astfel, elicea revine din nou în atenţia noastră, în mod inevitabil.
-(23:06). Putem spune, aşadar, că în absenţa câmpurilor externe un punct material se deplasează pe o elice cu torsiune constantă. În plus, în prezenţa unui câmp (gravitaţional+magnetic+electric) extern, se modifică modulul vitezei, viteza de rotaţie a vitezei şi unghiul dintre viteză şi viteza de rotaţie.
-(23:10). Şi cu acestea spuse, iar mă gândesc la Saturn, la vitezele pe care le au particulele de acolo, aflate într-un câmp gravitaţional puternic şi într-un câmp magnetic puternic!

Postări populare

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Arhivă blog

Etichete

Persoane interesate