Gânduri pentru o lume mai bună

Declarându-mă cu orice ocazie ateu înverşunat, am fost întrebat de un prieten, martor al lui Iehova, în ce măsură îl pot înlocui pe Dumnezeu cu o altă entitate care să-mi îndrume paşii spre altruism. Chiar aşa, oare poate un ateu să fie altruist dacă nu mai are o teamă sfântă faţă de un tată ceresc infinit de puternic? Oare numai Dumnezeu este cel care ne-ar putea ţine în frâu pornirile sordide? Mai grav, oare Dumnezeu ne poate ţine în frâu asemenea porniri? Care ar putea fi criteriile după care să ne călăuzim în viaţă şi care să ne împiedice să fim răi? Oare din ce motiv nu facem toate rele pe care le-am putea face?

Păi, să vedem... În primul rând, consider că dacă facem binele doar pentru că ne temem să nu fim pedepsiţi de cineva, atunci nu suntem suficient de bine pregătiţi pentru a ne merita locul între semenii noştri dragi pentru că există momente ciudate în viaţă când creierul poate inhiba orice teamă, stimulându-ne curajul necontrolat, iar în acele momente am putea comite acte reprobabile, pe care le putem regreta cu siguranţă atunci când „ne trezim”.

În al doilea rând, este bine să înţelegem că nu este necesar să fim răi ca să ne rezolvăm problemele, de orice natură ar fi ele. Dimpotrivă, orice răutate din partea noastră nu face altceva decât să ne agraveze problemele şi aşa nerezolvate.

Şi nu în ultimul rând, este bine să ştim că lumea este atât de complexă, de bogată şi de minunată, încât ne poate oferi mult mai multe plăceri decât cele primitive (hrană, confort, sex) la care se opresc, din păcate, cei mai mulţi oameni.

Cu aceste cunoştinţe în minte ne este acum uşor să înţelegem că teama de Dumnezeu nu este cea mai bună soluţie pentru cultivarea unei conştiinţe sănătoase. Prin urmare, un ateu are aceleaşi şanse (sau poate chiar mai mari) să devină un altruist respectabil.

Totuşi, există un motiv foarte profund pentru care e bine să fim altruişti: capacitatea celorlalţi de a ne rezolva nouă problemele. Trăim în societate pentru că am înţeles (mai bine sau mai puţin bine) cu toţii că alături de ceilalţi putem beneficia de o bunăstare incomparabilă cu cea pe care am putea-o câştiga prin propriile noastre eforturi. Orice act împotriva semenilor noştri denotă proasta înţelegere a acestui fapt important.

Aşadar, suntem altruişti pentru că problemele noastre se rezolvă mai eficient alături de ceilalţi, decât în singurătate. Evident, alături de ceilalţi şi problemele noastre se diversifică şi ne complică viaţa. Dacă am trăi în pădure, atunci am alege ca preocupările noastre principale să fie satisfacerea unor necesităţi elementare precum obţinerea hranei sau a adăpostului. În schimb, traiul în societate ne eliberează de asemenea probleme banale, dar ne pune în faţă probleme de altă natură, poate spirituală, iar un asemenea efort intelectual produce modificări benefice în creierul nostru din ce în ce mai longeviv.

Problemele create de societate pot deveni atât de complexe, încât ele se pot prelungi chiar şi după moartea individului, determinându-l pe acesta să-şi facă planuri chiar şi dincolo de moartea sa. Ei bine, cei care ajung la un asemenea nivel de înţelegere a rolului societăţii nu mai pot fi decât altruişti. Ei vor să lase ceva cuiva în urma lor. Se poate spune că oamenii care îşi pun speranţa în faptul că societatea le va continua opera au ajuns la cele mai înalte culmi ale inteligenţei. Asemenea oameni s-au înălţat mult peste aceia care mai investesc încă timp cu problemele lor materiale egoiste. Îmi place să cred că pasiunea mea pentru Fizică este una care mă duce şi pe mine în direcţia bună.