Căutați ceva anume?

luni, 31 martie 2008

Cercetări martie 2008

-Trebuie să fac organigrama cercetării. Cum să fac această organigramă? Pe ce suport? Aş vrea să am posibilitatea să mă deplasez pe suprafaţa organigramei pentru a modifica şi survola. Probabil un odp ar putea să ne ofere totul în această privinţă.

Trebuie să denumim forţele de ordin superior. Trebuie să vedem cum „accelerează” un corp. Trebuie să definesc acceleraţia de ordinul n. Pornind de la ipoteza că forţele sunt perpendiculare pe traiectorie. Care forţe? Cele de ordinul inferior. Care traiectorie? Deci trebuie să redefinim chiar şi traiectoria. Masa de ordinul n va avea alt centru decât masa de ordinul inferior. Dacă un corp merge pe o elice, numim traiectoria de ordinul 2 curba descrisă de proiecţia centrului de masă de ordinul 1 pe axa elicei.

Viteza de ordinul zero este infinită, viteza unghiulară de ordinul zero este nulă, masa de ordinul zero este nulă. Dacă un corp merge pe o dreaptă, atunci putem spune că el are o traiectorie de ordinul zero. Dacă un corp merge pe o elice, atunci putem spune că el merge pe o elice de ordinul 1. numim masă de repaus de ordinul 1 ceva ce depinde de curbura şi torsiunea de ordinul 1 deci ceva ce depinde de viteza unghiulară de ordinul 1. trebuie să mă exprim mai riguros. Trebuie să introduc mai riguros definiţiile.

Să vedem cum facem... Trebuie să pornesc de la mişcarea pe o elice. Trebuie să înţeleg întâi cum e cu mişcarea pe elice. Mai exact, cum arată o elice de curbură (şi, evident, torsiune) variabilă. Pentru o elice de curbură variabilă, acolo unde curbura este foarte mare, şi torsiunea este foarte mare, iar acolo unde curbura este foarte mică, şi torsiunea este foarte mică. Acolo unde curbura şi torsiunea sunt foarte mici, traiectoria este aproape o dreaptă, iar acolo unde curbura şi torsiunea sunt maxime, curba este deformată mult, iar viteza unghiulară este mare.

Cum variază torsiunea? Mai precis, pornim de la elicea circulară. Am spus că în orice punct al unei curbe putem duce o elice circulară tangentă la acea curbă. Observăm un lucru foarte interesant: torsiunea maximă nu este nici pentru pasul mic, nici pentru pasul mare, ci este pentru pasul (barat) egal cu raza.

Elicorii. Aşa cum vectorii sunt definiţi prin trei scalari, elicorii sunt definiţi de curbură, torsiune şi vectorii Frenet.

În gaze, moleculele se deplasează pe traiectorii cu torsiune. Presiunea şi temperatura şi volumul ne spun multe despre curbura şi torsiunea traiectoriei lor.

Putem postula că toate corpurile au aceeaşi viteză în modul şi că interacţiunile nu pot modifica altceva decât curbura şi torsiunea. Să încercăm să exemplificăm acest lucru în plan. Mai exact, să arătăm că putem crea iluzia mişcării cu viteze diferite modificând doar curbura. Nu, nu cred că merge. Doar în spaţiu se poate asta. Atunci, în spaţiu, iluzia mişcării cu viteze diferite se poate crea modificând torsiunea traiectoriei.

Aşa cum am demonstrat că orice traiectorie are un anumit ordin, pot defini elicea de ordinul n şi pot postula că pentru orice corp, există o elice de un anumit ordin pe care el se deplasează şi că niciun corp nu se poate, deci, mişca pe o altfel de traiectorie decât o elice de un anumit ordin.

O elice de ordinul întâi diferă de o altă elice de ordinul întâi prin doi parametri: curbura şi torsiunea. Sau, prin viteza unghiulară şi unghiul de precesie a tangentei. Sau prin, cel mai reprezentativ, pas (barat) şi rază. Dacă se modifică atât curbura cât şi torsiunea în acelaşi raport, atunci direcţia de deplasare rămâne aceeaşi. Se modifică doar modulul vitezei unghiulare şi unghiul de precesie.

-Wow! Iată ce am înţeles abia acum: că o elice al cărei raport este constant iar unul dintre parametri este variabil nu este altceva decât o elice cu modulul vitezei unghiulare neconstant! Uraaaa! Ce fain devine totul, atunci! Atunci, viteza unghiulară este totul. Contează modulul şi raportul. Hmmmm... cu siguranţă am mai scris asta undeva, dar abia acum am înţeles cu adevărat! Atunci putem reveni la studiile noastre despre elice.

-Tare aş numi noua Fizică drept Fizica elicoidală. Ok. Aşa o voi numi. Numim elice de ordinul 1 acea elice pentru care raportul dintre curbură şi torsiune este constant. Oare contează şi modulul vitezei unghiulare? Hmmm... Deci, pentru elice, raportul dintre componenta de curbură şi componenta de torsiune a vitezei unghiulare rămâne constant. Viteza unghiulară de curbare şi viteza unghiulară de torsionare.

-(Luni, 17 martie 2008, ora 15:23). Vreau să ajung cumva la concluzia că orice curbă posibilă nu este altceva decât o elice de un anumit ordin. Asta este evident, din moment ce am demonstrat teorema de recurenţă a formulelor lui Frenet. Şi ce dacă ajung la o asemenea concluzie? La ce mă ajută? Păi, la înţelegerea faptului că studiul oricărei traiectorii se rezumă la studiul traiectoriilor elicoidale de un anumit ordin. Cu alte cuvinte, simplificăm lucrurile. Aşa. Atunci, nu cumva dreapta ar putea fi considerată o elice de ordinul 0? S-ar putea.

-(ora 17:24). Aş vrea să folosesc cumva şi faptul că torsiunea maximă se obţine numai atunci când pasul barat al elicei este tocmai egal cu raza acesteia. Mai precis, dacă o elice are foarte multe „spire” pe metru, atunci torsiunea ei se apropie de torsiunea unui cerc (deci se apropie de zero). De asemenea, atunci când elicea are foarte puţine spire pe metru, torsiunea ei este iarăşi foarte mică. De fapt, formula torsiunii spune . Observăm că . Deci, dacă pasul creşte enorm, torsiunea începe să scadă. La fel , deci torsiunea scade şi când pasul scade prea mult. Valoarea maximă a torsiunii se obţine numai pentru , caz în care torsiunea devine . Oare există aici vreo legătură cu ciudăţenia raportului giromagnetic al electronului care este de două ori mai mare decât al unei spire parcurse de curent? Cred că da. Deci, aş vrea să folosesc cumva şi această minunăţie a naturii. Sunt convins că trebuie să ducă undeva în adâncimile Fizicii.

-(Joi, 20 martie 2008, 10:27). Mi-a ieşit mai sus că, atunci când raza şi pasul barat sunt egale, torsiunea este maximă şi este totuşi doar jumătate din torsiunea avută când raza este nulă. Ce să mai înţeleg de aici? Păi cum vine asta? Analiza spune că valoarea maximă a torsiunii este pentru raza egală cu pasul barat, pe când dacă anulă raza de curbură, obţinem că torsiunea este dublul torsiunii obţinute pentru cazul când raza este egală cu pasul. Aaaa! Păi da, întotdeauna, dacă raza este egală cu pasul, torsiunea este mai mare decât în alte cazuri. Iar asta este valabil şi aici, deoarece, dacă anulăm raza, atunci pasul nu mai este egal cu raza, deci torsiunea este mai mică decât dacă şi pasul ar fi nul. Aşa... bun, acum m-am liniştit cu torsiunea aceasta şi sper că am înţeles cum vine treaba.

-(13:08). Să revenim atunci la ceea ce urmăresc acum. Hmmm... dar oare ce urmăresc acum? Păi, cu siguranţă este ceva legat de elice şi de legătura ei cu electromagnetismul, cu masa, etc. Ok. Intuiţia îmi spune că viteza pe elice este constantă (şi egală cu viteza luminii), aşadar, când voi finaliza teoria, voi postula acest lucru. Deci, vrem să studiem mişcarea pe elice menţinând viteza constantă. Dacă viteza pe elice este constantă, poate fi modificată în schimb, viteza unghiulară. De fapt, după mine, numai aceşti doi parametri pot fi modificaţi: viteza unghiulară şi unghiul de precesie al tangentei. Asta este echivalent cu modificarea doar a modulului vitezei unghiulare şi, respectiv, a direcţiei sale, deoarece, dacă unghiul (deci raportul dintre curbură şi torsiune) este constant atunci şi direcţia axei elicei (care este şi direcţia vitezei unghiulare) rămâne constantă, iar dacă variază acest unghi, atunci variază şi direcţia axei elicei. Asta înseamnă că ipoteza noastră privind faptul că viteza pe elice o putem considera constantă este consistentă cu fizica fenomenului. Mai precis, putem postula că viteza aparentă a corpurilor (adică viteza de ordin diferit de ordinul 1) poate fi modificată prin simpla modificare a modulului vitezei unghiulare. Deci, putem spune că viteza de ordinul 1 (în modul, bineînţeles) rămâne constantă, ceea ce înseamnă că forţa de ordinul 1 este perpendiculară pe viteză.

-(14:52). Bine, bine, asta am mai spus-o sau am gândit-o! Ce trebuie s-o tot repet atât? Păi, o repet pentru că încă nu am clarificat-o, nu am consolidat-o suficient, nu mi-am însuşit-o.

-(16:34). Iar pierd vremea visând... Aş vrea să merg direct la ţintă. Se poate? Care este ţinta? Vreau să construiesc o teorie cuprinzătoare bazată pe recursivitatea formulelor lui Frenet. Consider că această teorie ar putea înlocui toate teoriile actuale din Fizică. De unde ar porni o asemenea teorie? De la definiţii, apoi postulate, apoi teoreme. Aaa, şi apoi verificări experimentale pentru fiecare teoremă. Ba nu, teoria nu ar trebui să cuprindă verificările experimentale. Eventual, am putea „justifica” postulatele cu ajutorul experimentelor deja efectuate. Cel mai interesant aspect al teoriei ar fi acela al previziunilor. O teorie corectă face previziuni corecte.

-(16:44). Recursivitatea formulelor lui Frenet ne duce la concluzia că orice traiectorie posibilă este o elice de ordin finit. Oare asta rezultă logic din acest rezultat matematic sau trebuie postulat? Voi putea oare convinge pe cineva că orice curbă din spaţiu este o elice de ordin finit? Chiar, cum ar arăta o elice de ordin infinit? Dar una de ordinul zero? Păi, ia stai! În afară de elicea de ordinul 1 mai ştiu cum arată vreo altă elice? Doamne fereşte, da' ce-i aşa greu? O elice de ordinul n este o elice de ordinul n-1 a cărei axă este o elice de ordinul 1. Fain sună! Cred că aşa e... Ia să vedem, aş putea construi o definiţie mai riguroasă? Dar dacă zic că o elice de ordinul n este o elice de ordinul 1 a cărei axă este o elice de ordinul n-1. Păi, tot aia e! E totuna! Şi-atunci, cum fac? Cum definesc? Care variantă o aleg? Păi încă nici nu am definit ce este aceea „axă” a unei elice. Într-adevăr, pentru elicea de ordinul 1 toată lumea ştie care-i axa. Dar pentru o elice de ordinul n?

-(Vineri, 21 martie 2008, ora 20:57). Presupunem că ştim destul de bine care sunt proprietăţile elicei de ordinul 1. Haideţi atunci să vedem care sunt proprietăţile elicei de ordinul 2. La elicea de ordinul 2 raportul dintre curbură şi torsiune (ambele de ordinul 2, evident) este variabil. Dar, stai! N-am definit încă torsiunea şi curbura de ordinul 2.

-(21:03). Mi-a venit o idee. Hai să încep redactarea unui material numit „Introducere în Fizica elicoidală”, să-l postez pe blog şi să-l modific pe măsură ce obţin noi cunoştinţe. Pentru început...

-(Duminică, 23 martie 2008, ora 13:40). Acum am observat că se pot face saituri de 100 MB pe googlepages. Aşa că am creat un sait unde mă gândesc să postez cercetările mele mai bine organizate.

-(19:02). Lasă tu saituri şi alte baliverne şi apucă-te întâi de cercetarea strictă! Din moment ce nu mi-e clară în minte această teorie (pe care o numesc Fizică elicoidală), evident că trebuie să mai cercetez în amănunt. Am o grămadă de lucruri de făcut. Ar trebui să clarific întâi cum stau lucrurile pentru elicea de ordinul 2. Cu ordinul 1 se pare că am terminat. Aşa că ar trebui să definesc noţiunile de ordinul 2. Poate există şi forţă de ordinul 2. De ce nu? Poate că ar trebui să numim forţă de ordinul 2 orice cauză care poate modifica viteza unghiulară de ordinul 1. Ştim că putem modifica modulul vitezei unghiulare (adică produsul ) şi direcţia acesteia (dată de raportul dintre curbură şi torsiune). Constatăm deja ceva foarte interesant (ceva despre care am mai vorbit deja cu altă ocazie): că atât modulul cât şi direcţia vitezei unghiulare se pot modifica doar prin simpla modificare a doi parametri (daţi prin curbură şi torsiune), nefiind necesar să modificăm şi viteza pe traiectorie. Aceasta ar putea fi o justificare pentru afirmaţia următoare pe care, dacă nu voi reuşi să o demonstrez, intenţionez să o postulez pentru a o pune la baza Fizicii elicoidale: viteza de ordinul 1 rămâne constantă.

-(Luni, 24 martie, 2008, ora 10:18). Dacă formulele lui Frenet pot fi aplicate oricărui vector, atunci ele pot fi aplicate şi vitezei unghiulare a Pământului. Aşa cum, în mişcarea pe o elice vectorul viteză execută o mişcare de precesie, tot astfel, viteza unghiulară a Pământului execută şi ea o mişcare de precesie. Care (cât) o fi „curbura” şi „torsiunea” în acest caz? Ce legătură există între precesie şi nutaţie, pe de o parte, şi curbură şi torsiune, pe de altă parte? Ştim că viteza unghiulară de ordin superior este mai mare decât cea de ordin inferior (pentru că există formula de recurenţă ). Asta înseamnă că viteza unghiulară mai mare este cea de ordin mai superior. Înseamnă că viteza unghiulară de rotaţie a Pământului este de ordin mai superior decât viteza lui unghiulară de precesie. Hmmm... ciudat, foarte ciudat.

-(14:29). Oare există vreo legătură între numărul lui Reynolds şi recurenţa formulelor lui Frenet?

-(25 martie 2008, ora 18:19). Trebuie să merg puţin şi consistent. Pentru aceasta va trebui să definesc toate noţiunile aferente fiecărui ordin mic. Voi începe cu ordinul 1. Ce înseamnă ordinul 1? Înseamnă domeniul specific mişcării pe ordinul 1, deci pe o elice cu torsiunea şi curbura constante.

-Atunci, numim elice de ordinul 1 o curbă din spaţiu cu torsiunea şi curbura constante. Numim viteză de ordinul 1 viteza cu care se deplasează corpul de-a lungul elicei de ordinul 1. Numim curbură (torsiune) de ordinul 1, curbura (torsiunea) elicei de ordinul 1. Numim viteză unghiulară de ordinul 1, viteza unghiulară cu care se roteşte triedrul lui Frenet de ordinul 1 pe elicea de ordinul 1. Viteza unghiulară de ordinul 1 este un vector axial.

-Să trecem acum la noţiunile dinamicii elicoidale. Până acum am vorbit doar de noţiunile cinematicii elicoidale, precum viteza, viteza unghiulară, curbura, torsiunea. Noţiunile dinamicii elicoidale vor fi masa, impulsul, forţa, energia, momentul cinetic, supraforţa. Să vedem ce este masa de ordinul 1. Masa de ordinul 1 este, prin definiţie, masa pe care o are corpul ce merge pe elicea de ordinul 1, deci este , unde este masa de repaus a corpului, iar este viteza de ordinul 1 (adică viteza cu care se deplasează corpul de-a lungul elicei). Impulsul de ordinul 1 este produsul dintre masa de ordinul 1 şi viteza de ordinul 1. Trebuie să observăm ceva foarte important. Masa pe care o câştigă corpul în mişcare o punem pe seama forţelor perpendiculare care acţionează asupra corpului. (ora 21:36) Pentru că noi vom postula că nu există decât forţe perpendiculare pe traiectoria unui corp, deci va trebui să includem numai energia potenţială în masa corpului.

-(Vineri, 28 martie 2008, ora 12:46). OOOOOffffff, viaţa asta, ce aglomerată este! În sfârşit, am un mic răgaz să scriu aici. Deci, trebuie consolidată noţiunea de „forţă”. Ce este forţa? Este cauza acceleraţiei. Totuşi, să nu uităm că am spus că modulul vitezei (de ordinul 1, care este tocmai viteza luminii) nu poate fi modificat (iar dacă nu vom putea demonstra asta, atunci o vom postula, deşi mă îndoiesc că va fi cazul). Aşadar, rămâne posibilitatea ca forţa să modifice doar direcţia vitezei. Dar, această restricţie ne permite totuşi ca forţa să modifice şi masa. Aşadar, vor exista două tipuri de forţe: unul care modifică doar masa (deci doar modulul impulsului) şi celălalt care modifică doar direcţia impulsului. Dar, evident, impulsul este coliniar cu viteza (prin definiţie), deci impulsul de ordinul n va fi coliniar cu viteza de ordinul n+1, deci cu viteza unghiulară de ordinul n. Hmmmm... Miroase aici a postulat iarăşi. Nu-mi este încă destul de clar ceva legat de impuls.

-(13:05). Hai să clarificăm cum e cu impulsul acesta şi cu ordinele sale! Deci, am stabilit că viteza pe elicea de ordinul n este paralelă cu tangenta de ordinul n. Dar mai ştim că tangenta de ordinul n este, prin definiţie, versorul vitezei unghiulare de ordinul n-1. Fizica actuală nu defineşte riguros masa, deci vom putea jongla cu o definiţie dată acestei noţiuni importante, o definiţie care să înglobeze atât proprietăţile cunoscute în prezent ale masei, cât şi proprietăţile care derivă din recursivitatea formulelor lui Frenet. O asemenea definiţie a masei va trebui întâi să ne spună că masa este un efect al mişcării, deci că nu poate exista masă de repaus.

-(13:19). Bun, hai să înţelegem şi această chestiune! Cum adică, nu poate exista masă de repaus? Dar oare am înţeles cu adevărat ce înseamnă „repaus”? Din moment ce nu există repaus absolut, mai putem da o definiţie riguroasă repausului? Ah, ce multe se leagă aici! Oare de unde ar trebui să încep cu Fizica elicoidală în aşa fel încât toate definiţiile să poată fi date progresiv? Ce ar trebui să definesc întâi? Ce este deja gata definit? Care ar fi „zero”-ul Fizicii elicoidale? Gata, ştiu: trebuie să pornesc de la definiţia elicei de ordinul n. Se pare că nu am definit nicăieri o asemenea noţiune valoroasă. Păi, hai s-o facem!

-(13:27). Se numeşte elice de ordinul n orice curbă din spaţiu pentru care derivata de ordinul n a raportului dintre curbură şi torsiune este constantă şi nenulă. Uraaaaa! Ce fain sună! Oare asta să fie? Oare această definiţie este echivalentă cu următoarea: „se numeşte elice de ordinul n orice curbă din spaţiu pentru care raportul de ordinul n este nenul şi constant”? Dacă aceste două definiţii nu sunt echivalente, atunci care este cea corectă? Eu zic că sunt echivalente, doar că a doua foloseşte o noţiune iarăşi, nedefinită încă: „raportul de ordinul n”. Atunci care este soluţia? Să definesc noua noţiune, sau să folosesc prima definiţie a elicei? Păi, e simplu: folosesc prima definiţie, pentru că este pe înţelesul contemporanilor. Ulterior, vom da definiţia raportului de ordinul n şi vom folosi a doua definiţie, care este doar mai simetrică decât prima, mai asemănătoare ca formă cu definiţia elicei (de ordinul 1) cunoscută în prezent. Ce vorbeşti, dom'le? Care dintre contemporani n-ar putea înţelege o definiţie clară? Hai să definim şi raportul de ordinul n! Raportul de ordinul n este raportul dintre curbura de ordinul n şi torsiunea de ordinul n. Da. Mai trebuie să definim curbura de ordinul n şi torsiunea de ordinul n. Vom vedea că acestea depind de derivatele raportului de ordinul 1.

-(13:45). Pentru a defini raportul de ordinul n, vom utiliza câteva relaţii obţinute în analiza recursivităţii formulelor lui Frenet. Am stabilit acolo că , de unde . Ce am putea deduce din aceste relaţii privitor la definiţia curburii şi torsiunii de ordinul n? Să vedem. Am definit unghiul ca fiind dat de raportul dintre curbură şi torsiune. Mai precis, am folosit notaţiile şi . Atunci, mai trebuie să stabilim o legătură între curbură (care are dimensiunile inversului unei lungimi) şi derivata în raport cu timpul a unui unghi (care are dimensiunile inversului timpului). Pentru aceasta, ar trebui să introducem o constantă universală care să facă legătura între inversul unei lungimi şi inversul unui timp, deci să facă legătura între lungime şi timp. Evident, această constantă universală nu poate fi alta decât viteza luminii (iar când vom construi riguros Fizica elicoidală, va trebui să postulăm acest lucru).

-(14:13). Atunci, notând cu viteza luminii, cu constanta barată a lui Planck, cu curbura traiectoriei şi cu torsiunea, suntem în măsură să introducem următoarele postulate şi definiţii foarte riguroase: ,, , .

-(16:49). Vrem să vedem ce consecinţe obţinem cu aceste definiţii dacă le extrapolăm la ordine superioare folosindu-ne de relaţiile de recurenţă , şi . Vreau să stabilesc, de exemplu, formulele de recurenţă pentru curbură şi torsiune. Şi mai vreau să văd dacă aceste formule sunt consistente cu definiţiile curburii şi torsiunii. O să mă explic un pic mai târziu.

-(16:57). Am impresia că torsiunea este proporţională cu viteza unghiulară, iar curbura cu derivata unghiului de raport. Oare şi ? Aşa ceva ar trebui să obţin dacă definiţiile curburii şi torsiunii ar fi consistente cu formulele de recurenţă. Încă nu am definit nici pe în funcţie de . O asemenea definiţie ar trebui să ne dea ceva de genul ? Evident. Păi hai să-l definim atunci pe în acest fel, încât să avem satisfăcută relaţia . Ok, deci vom defini . Bun. Să vedem atunci care ar rezulta că ar fi relaţia dintre şi .

-(17:10). Ştim că . Mai ştim că dacă torsiunea este nulă, elicea devine un cerc şi că tangenta la curbă este perpendiculară pe viteza unghiulară. Atunci, care dintre sau ar putea fi curbura şi care torsiunea (înmulţite cu o viteză, bineînţeles, ca să iasă dimensiunea)? Se pare că avem, în sfârşit, relaţiile şi . Dacă ar fi aşa, ar rezulta deja ceva foarte interesant: ! Mai rezultă, de asemenea, ceva firesc: dacă unghiul este constant, atunci valoarea curburii este nulă, rezultat compatibil cu faptul că axa elicei de ordinul n (care este tocmai traiectoria elicei de ordinul n+1) rămâne fixă, necurbată.

-(17:48). Să căutăm acum relaţii între curbura şi torsiunea de ordin superior şi, respectiv, curbura şi torsiunea de ordin inferior. Din relaţia obţinem imediat că . Pentru a găsi o relaţie corespunzătoare curburii pornim de la relaţia . Cum , rezultă că . Atunci . Dar , deci . Deci putem scrie . Noa bine, asta era evident din relaţia de definiţie a lui . Oricum, este bine că am ajuns iarăşi la o compatibilitate. Dar oare n-am putea să scriem şi curbura numai în funcţie de curbură şi torsiune, aşa cum am reuşit pentru torsiune?

-(18:13). Am văzut mai demult relaţiile şi . Oare nu am avea şi , respectiv, ? Ştim că . După cum se poate uşor vedea, încă sunt confuz. Încă nu am perceput care sunt relaţiile pe care trebuie să le consider fundamentale astfel încât din ele să rezulte celelalte relaţii necesare. Mai mult, încă nu ştiu nici măcar care dintre relaţii trebuie postulate de fapt?

-(18:31). Oare unde îşi are locul sarcina electrică elementară în acest decor al unor asemenea relaţii?

-(Duminică, 30 martie 2008, ora 10:35). Uraaaaaa, uraaaaaaaa! Am descoperit ceea ce căutam de atâta timp! Am aflat unde pun sarcina electrică elementară! Păi e simplu: sarcina electrică elementară este cea mai mică torsiune! Păi cum aşa? Ştim că , deci ştim că odată cu creşterea ordinului creşte şi torsiunea. Asta înseamnă că cea mai mică torsiune se găseşte la cel mai mic ordin, deci la ordinul 1. De aceea ies electroni din orice corp, pentru că ei sunt cele mai uşoare elemente. Prin urmare, trebuie să asociez cumva torsiunii de ordinul 1 sarcina electrică elementară. Deci trebuie să găsesc o legătură între sarcina electrică elementară şi inversul unei lungimi.

-(10:42). Oare cum explică această Fizică elicoidală existenţa antimateriei? Prin existenţa semnului opus pentru torsiune. Dar cum explică asimetria dintre materie şi antimaterie? Iată cum: în momentul în care un corp se desface în două corpuri egale, unul merge într-o direcţie, iar celălalt merge în direcţie opusă, aşadar unul va fi materie, iar celălalt antimaterie. Protonul este considerat materie, deşi mi se pare că, fiind mai greu, nu este „elementar”, pentru că merge pe o traiectorie mai torsionată decât a electronului. Totuşi, protonul are sarcina elementară, cu toate că torsiunea lui este mai mare. Cum se explică asta? Să existe oare două torsiuni „elementare”, una pozitivă şi cealaltă negativă?

-(ora 10:50). Oricum, trebuie să revin la legătura dintre torsiune şi sarcina elementară. Cum (prin ce relaţie) se poate face o legătură între cea mai mică torsiune şi sarcina electrică elementară? Sarcina electrică se măsoară în coulombi, pe când torsiunea în metri la minus unu. Aşadar, trebuie găsită o relaţie care face trecerea de la coulomb la inversul metrului. O asemenea relaţie implică existenţa unei alte constante fundamentale. Atunci câte constante fundamentale există?

Postări populare

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Arhivă blog

Etichete

Persoane interesate