Căutați ceva anume?

sâmbătă, 20 octombrie 2007

Concepția mea științifică

Prezint mai jos o listă concisă cu ipotezele, prejudecățile și ideile mele privind lumea înconjurătoare. Alături de elementul din listă, uneori menționez și un argument mai mult sau mai puțin detaliat care susține acel element. Atunci când veți constata o eroare printre ele, nu ezitați să dăruiți puțin din timpul vostru pentru a mă învăța și pe mine ceva nou în legătură cu acestea. Mă puteți contacta la adresa de mail „abel.cavasi” de la Google sau pe ID-ul de la Yahoo Messenger prezentat în profil și mă voi strădui să vă răspund foarte prompt pentru ajutorul pe care mi l-ați oferit.

  • Precesia axei de rotație a Pământului nu se datorează Soarelui (și nici Lunii), ci unei legi de conservare a impulsului volumic al Pământului care determină inerția la precesie. Dacă precesia Pământului s-ar datora gravitației Soarelui, așa cum precesia unui titirez se datorează gravitației Pământului, atunci axa conului de precesie ar fi coliniară cu liniile câmpului gravitațional, precesia s-ar anula la echinocții și ar avea același sens cu viteza unghiulară, ceea ce nu este adevărat.
  • Așa cum momentul cinetic propriu al unui corp se datorează existenței unui „cuplu” de impulsuri, tot astfel, impulsul volumic se datorează existenței unui „cuplu” de momente cinetice proprii. Tot astfel cum momentul cinetic al unui corp liber se conservă, și impulsul volumic al unui corp liber se conservă, de asemenea. Pentru ca impulsurile particulelor ce compun un corp cu moment cinetic constant să varieze, sunt necesare forțe centripete care să mențină particulele pe o traiectorie cu curbură, de impuls variabil. (De regulă, aceste forțe sunt de natură gravitațională.) Tot astfel, pentru ca momentele cinetice proprii ale particulelor ce compun un corp cu impuls volumic constant să varieze, sunt necesare cupluri „axopete” care să mențină particulele pe o traiectorie cu torsiune, de moment cinetic propriu variabil. De regulă, aceste cupluri sunt de natură magnetică.
  • Toate corpurile din Univers se deplasează pe o traiectorie deformată care are atât curbură, cât, mai ales, torsiune. Cazul particular în care corpul cu masă nenulă se deplasează rectiliniu este imposibil. În plus, deoarece o traiectorie mai deformată este mai greu de urmat decât una rectilinie, rezultă că energia (deci și masa) unui corp este cu atât mai mare cu cât corpul se deplasează pe o traiectorie mai întortocheată. În legătura cantitativă dintre masă și traiectorie apare viteza luminii în vid, constanta lui Planck și sarcina electrică elementară.
  • Pentru orice traiectorie urmată de un anumit corp, există un număr natural (numit ordinul traiectoriei respective) care ne arată ordinul maxim al triedrului Frenet pe care îl putem construi pe acea traiectorie.
  • Există o legătură directă între sarcina electrică a unui corp și torsiunea traiectoriei pe care se deplasează acel corp. Așadar, între mișcarea mecanică și proprietățile electromagnetice ale unui corp există o legătură directă. Încă nu am reușit să descriu cantitativ o asemenea legătură, dar sunt convins că ea există.
  • Cozile rectilinii ale cometelor se datorează radiației emise de acestea când sunt accelerate puternic de câmpul gravitațional in apropierea Soarelui. Acest fenomen are legătură cu radiația de sincrotron și cu orice altă radiație. El rezultă din legătura directă dintre proprietățile traiectoriei unui corp și proprietățile sale electromagnetice.
  • Având în vedere că forțele centrale nu pot modifica momentul cinetic al unui sistem, rezultă că studiul unor asemenea forțe este insuficient în Fizică. Un studiu mai aprofundat implică noțiunea de supraforță, adică derivată a forței în raport cu timpul.
  • Rezolvând paradoxul lui Ehrenfest din teoria relativității se ajunge la concluzia existenței unor „inele elementare” al căror moment cinetic propriu este o constantă universală.
  • Consider că nu există găuri negre, deoarece:
  1. un corp cu masă de repaus nenulă care are viteza luminii are energie infinită, iar cu energie infinită poate evada din orice câmp gravitațional;
  2. lumina are aceeași viteză în orice câmp gravitațional, oricât de intens ar fi acesta. Așadar, câmpul gravitațional nu poate micșora viteza unei raze de lumină care evadează de pe un corp;
  3. razele de lumină care ies din câmpul gravitațional paralel cu liniile de câmp nu pot fi deviate de către câmp, oricât de intens ar fi acesta.
  • Dacă Dumnezeu este tocmai creatorul Universului și este o persoană sentimentală și bună, înzestrată cu posibilități fizice și psihice nelimitate, atunci El nu există. Dacă ar exista, atunci lumea (fiind creată de către o perfecțiune și în armonie cu perfecțiunea) ar trebui să fie perfectă. Dar, în realitate, lumea are imperfecțiuni, deci nu a fost creată de către perfecțiune și nici în armonie cu perfecțiunea. Amănunte despre argumentele aduse de mine împotriva existenței lui Dumnezeu puteți găsi pe forumul martorilor lui Iehova sau pe forumul de Astronomie.

joi, 18 octombrie 2007

Câteva dintre obiectivele mele științifice

-Visez să conștientizez omenirea privind faptul că explicația actuală a precesiei Pământului este profund eronată. Am încercat să întreprind o asemenea acțiune pe forumul de astronomie în topicele Cum se explică precesia Pământului?, Alte dezbateri despre precesie, Axa de precesie a Pământului, Material de studiu pentru precesie, Abordarea matematică a precesiei, Precesia produsă de magneți, Simularea precesiei echinocțiilor. Din păcate, pe acest forum mai trebuie să aștept până când va apărea vreun nou doritor să abordeze această problemă într-o manieră mai convingătoare. Cel mai activ, dar care nu m-a mulțumit, a fost Călin, cu care am discutat câteva luni până când am renunțat eu.

-Fiind convins că explicația precesiei se datorează unei noi legi de conservare (pe care am numit-o „legea de conservare a impulsului volumic”), mă preocupă atragerea unor persoane competente cu care să pot dezbate în mod științific justificarea existenței unei asemenea legi. Această lege este responsabilă de inerția la precesie așa cum legea de conservare a momentului cinetic este responsabilă de inerția la rotație. Apoi, dacă există inerție la precesie, atunci și precesia Pământului există datorită aceste inerții.

-Cel mai important lucru care mă frământă acum este descifrarea legăturii (cantitative) între parametrii traiectoriei unui corp (curbura și torsiunea acesteia) și câmpul electromagnetic pe care îl produce corpul în mișcarea sa pe o traiectorie deformată. Din punctul meu de vedere, existența unei asemenea legături explică bine cozile cometelor, luminozitatea inelelor lui Saturn, radiația de sincrotron din nebuloasa Crabului, sonoluminiscența, turbulențele, efectele magnetohidrodinamice, electricitatea atmosferică, încărcarea prin frecare, etc.

-Nu foarte departe de obiectivele anterioare se află acela privind unificarea câmpurilor. Aceasta cred că s-ar putea realiza prin analiza riguroasă a noțiunii de câmp vectorial (gravitațional), coroborată cu înțelegerea faptului că existența celor două componente fundamentale ale unui vector (modul și direcție) trebuie să implice existența a două câmpuri fundamentale (gravitaționale): unul care poate modifica numai modului și unul care poate modifica numai direcția.

-Într-un colț al minții mele se află și speranța că, odată și odată, voi avea timp să deduc existența cuantificării din teorema pe care am descoperit-o privind asocierea triedrelor Frenet de ordin superior oricărei traiectorii.

-Poate ar fi util pentru mine să investesc timp și într-o demonstrație riguroasă a faptului că nu există găuri negre, deși încă nu consider că acest obiectiv este mai important din punct de vedere științific în comparație cu impactul social favorabil mie pe care l-ar putea avea.

luni, 15 octombrie 2007

Dragii mele

Îţi mulţumesc că respiri în casa mea. Îţi mulţumesc că pot să te privesc, să te ascult, să te aştept, să te visez. Îţi rămân veșnic îndatorat că ai apărut în viața mea, că eşti aici, că eşti acolo, undeva pe Pământ, în Univers. În toate eşti tu, cea care m-ai învăţat să iubesc și să râd. De-acum pot să strig căci am glas, pot să plâng căci am ochi! De-acum pot să trăiesc pentru că iubesc!
Ce bine e că tu îmi domini mintea, că-mi apari în fiecare oră printre gândurile derizorii! Pot renunţa la orice pentru tine, iar viaţa mea valorează cât un fir de păr din căpşorul tău. Vreau să exist pentru tine fără să ştii. Vreau să fiu cadoul pe care ţi l-a dăruit Universul, vreau să fiu îngerul tău păzitor.
Dacă am reuşit să-ţi fac pe plac vreodată, înseamnă că nu m-am născut degeaba, iar dacă te-am necăjit, atunci tristeţea ta a fost cea mai întunecată penitenţă pentru mine.
Mă lupt cu timpul pentru ca fiecare clipă ce trece să fie în favoarea ta. Niciodată nu-ţi voi putea spune totul despre iubirea ce ţi-o port şi voi rămâne mereu
Al tău neînţeles,  Abel

duminică, 14 octombrie 2007

Triedrul Frenet al unui vector oarecare

Ne propunem aici să demonstrăm că unui vector oarecare îi putem asocia un ansamblu de trei vectori unitari reciproc perpendiculari, ale căror derivate satisfac importantele formule ale lui Frenet.

Tangenta vectorului

Să presupunem că avem dat un vector oarecare variabil atât în direcție cât și în modul, unde este modulul vectorului , iar este un vector unitar pe care îl vom numi tangenta vectorului . Din relația de definiție a tangentei rezultă .

Notând cu un punct situat deasupra derivata în raport cu timpul și, folosind formula derivatei produsului, avem .

Să determinăm acum cât este derivata tangentei. Deoarece tangenta este un vector de modul constant, rezultă că derivata tangentei este perpendiculară pe tangentă! Să demonstrăm riguros aceasta.

Deoarece modulul tangentei este 1, produsul scalar al tangentei cu ea însăși trebuie să fie tot 1, adică . Derivând în raport cu timpul această expresie, obținem . Cum produsul scalar este comutativ, mai rezultă . Așadar, produsul scalar al vectorilor și este nul. Dar . Cum modulul tangentei este 1, iar modulul derivatei tangentei este și el în general nenul (fiind nul doar în cazul particular în care direcția vectorului nu se modifică, ceea ce nu contrazice rezultatul final), rezultă că produsul scalar numai când . Asta înseamnă că unghiul dintre tangentă și derivata ei este drept, deci cei doi vectori sunt mereu reciproc perpendiculari, așa cum trebuia să demonstrăm.

Normala vectorului

Dar, dacă derivata tangentei este mereu perpendiculară pe tangentă, înseamnă că, în plus față de tangentă, putem asocia vectorului încă un vector unitar, perpendicular pe tangentă, notat cu și numit normala vectorului definit prin relația, în care scalarul a va fi numit parametrul de curbură al vectorului .

Cu aceste elemente putem rescrie expresia primei derivate a vectoruluisub forma

.

Binormala vectorului

Fiind în posesia celor doi vectori unitari și asociați vectorului , numiți tangenta și, respectiv, normala vectorului, putem construi un al treilea vector unitar notat cu, perpendicular atât pe tangentă, cât și pe normală, pe care îl vom numi binormala vectorului , dat de relația .

Ansamblul format de cei trei vectori unitari reciproc perpendiculari formează un triedru drept care poate fi asociat vectorului .

Triedrul satisface formulele lui Frenet

Să arătăm acum că acești trei versori reciproc perpendiculari asociați unui vector oarecare satisfac formulele lui Frenet.

Pentru aceasta să arătăm întâi că derivata binormalei este paralelă cu normala. Cum binormala este perpendiculară pe tangentă, produsul lor scalar este nul, deci avem . Derivând acest produs scalar, obținem , adică . Dar mai sus am stabilit că , deci rezultă mai departe că . Dar deoarece binormala este perpendiculară pe normală. Așadar , ceea ce înseamnă că derivata lui este perpendiculară pe . Dar este un vector unitar, deci, așa cum am arătat mai sus, derivata lui este perpendiculară și pe . Cum este perpendicular atât pe cât și pe , rezultă că el trebuie să fie coliniar cu versorul , adică există un număr real , pe care îl vom numi parametrul de torsiune al vectorului , în așa fel încât să putem scrie .

Putem acum să scriem formulele lui Frenet pentru un vector oarecare.

Cum , rezultă că , deci

. Așadar, grupând rezultatele noastre, putem scrie

,

,

Aceste relații sunt tocmai formulele lui Frenet aplicate vectorului !

În consecință, am demonstrat nu doar că oricărui vector îi putem asocia un triedru ortonormat, ci și că un asemenea triedru ortonormat asociat unui vector oarecare satisface formulele lui Frenet!

Dacă vectorul este viteza unitară pe traiectorie

În cazul particular în care vectorul este tocmai derivata poziției în raport cu elementul de arc, obținem formulele lui Frenet particulare din teoria curbelor, caz în care parametrii a și b sunt tocmai curbura și, respectiv, torsiunea curbei, ceea ce justifică denumirea . De aceea, am putea numi parametrii a și b tocmai parametrii de curbură și, respectiv, de torsiune ai vectorului .

Modulul, parametrul de curbură și parametrul de torsiune sunt elemente intrinseci vectorului

Observați că raționamentele anterioare ne-au dus la concluzia că oricărui vector îi putem asocia trei numere reale: modulul său, parametrul de curbură și parametrul de torsiune. Aceasta este și firesc, oarecum, deoarece noi știm că pentru a defini un vector într-un reper cartezian, sunt necesare trei numere reale. Noutatea noii interpretări constă în aceea că permite asocierea celor trei numere reale într-un mod unic, intrinsec independent de orice reper. Modulul ne arată numai cât de intens este vectorul, iar ceilalți doi parametri (de curbură și de torsiune) ne dau informații numai despre direcția vectorului.

Aș fi unul dintre cei mai fericiți oameni de pe Pământ dacă printre cititorii acestui articol se va găsi vreunul foarte perspicace care să poată face mai mult decât am putut eu: să demonstreze utilitatea practică a acestui rezultat teoretic.

Postări populare

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Arhivă blog

Etichete

Persoane interesate